Dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe, parte a Hagag Group din Israel, va construi un bloc cu apartamente de lux în cartierul Primăverii din București, pe un teren de 2.000 metri pătrați.
Ansamblul, programat să fie finalizat în 2020 și care acum este în faza de proiectare, va avea o suprafață totală construită de aproximativ 6.000 metri pătrați. Proiectul va beneficia de un regim de înălțime de S+P+4+5R și va avea 35 de apartamente.
Este cel de-al doilea proiect al companiei în zona rezidențială de lux, după H Pipera Lake.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Portofoliul companiei pe plan local include, la momentul actual, cinci proprietăți: două terenuri în zona Pipera, un teren în zona Primăverii și două clădiri situate pe Calea Victoriei.
Conducerea companiei nu exclude, ca și plan de viitor, listarea Hagag Development Europe în cadrul altor Burse de Valori de pe teritoriul Europei și, eventual, alte continente.
Hagag Development Europe este un dezvoltator imobiliar specializat în proiecte rezidențiale și comerciale în România. Compania este implicată în achiziționarea, dezvoltarea și renovarea unor imobile și proiecte care implică mai mult de 150 de milioane de euro investite în zonele de lux și de dezvoltare ale Bucureștiului.
Înființat în 2003, Hagag Group activează ca investitor internațional specializat în dezvoltarea, managementul și marketingul proiectelor imobiliare.