Antreprenorii Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman, au achiziționat de la asociații Forte Partners clădirea a treia a complexului de birouri The Bridge din București, proces ce definitivează tranzacția de circa 200 milioane de euro, începută în 2018 și a cărei valoare nu a fost egalată până acum.
Tranzacția a fost definitivată prin cedarea tuturor părților sociale deținute de frații Jabra și familia Mărgescu în firma The Bridge 3 Office Building, prin care Forte Partners a dezvoltat ultima etapă din complexul de birouri, potrivit termene.ro. Construcția imobilului în suprafață de 21.171 de metri pătrați a fost încheiată de curând.
CITEȘTE ȘI INTERVIU Daniel Slăvenie, despre premium în businessTranzacția a presupus și rambursarea și închiderea creditelor de dezvoltare obținute anul trecut de Forte Partners de la Raiffeisen Bank, din care au mai rămas de plătit circa 30 milioane de euro. De asemenea, administrarea firmei a fost preluată de Andreea Drugă, head of asset management în cadrul Dedeman Imobiliare.
Primele două imobile din complexul The Bridge au fost cumpărate de Dedeman cu circa 150 milioane de euro, iar ultima clădire cu 53 de milioane de euro, potrivit informațiilor Profit.ro.
Contractul dintre Dedeman și Forte Partners a rămas cel mai mare semnat până acum pe piața imobiliară. De altfel, Dedeman a ținut capul de afiș și anul trecut, când a fost implicat în cea mai mare tranzacție imobiliară a anului, prin achiziția complexului de birouri The Office din Cluj-Napoca de la NEPI Rockcastle și Ovidiu Șandor pentru 129 milioane de euro.
CITEȘTE ȘI FOTO Frații Pavăl aproape au terminat lucrările la cel mai mare magazin DedemanDedeman este cel mai mare retailer local de bricolaj și cel mai mare business dezvoltat de antreprenori români. În 2019 a atins o cifră de afaceri de 8,2 miliarde lei și un profit net de 1,2 miliarde de lei, crescând și numărul total de angajați la peste 11.000 de persoane.
Frații Pavăl au intrat anul trecut pe sectorul logistic al pieței imobiliare printr-o asociere cu antreprenorul Ionuț Dumitrescu, care dezvoltă un parc logistic în Chitila. Recent, frații Pavăl au semnat un nou angajament cu Dumitrescu, pentru construcția unor depozite în Bacău.
De asemenea, au cumpărat un teren de 64 de hectare, în comuna Ștefăneștii de Jos (județul Ilfov), de la compania spaniolă Martinsa Fadesa, aflată în faliment, la un preț estimat la circa 12 milioane de euro, una dintre cele mai mari suprafețe de teren destinat construcțiilor tranzacționată în ultimii ani în România. Terenul ar putea fi utilizat tot pentru dezvoltări de depozite, potrivit surselor Profit.ro.
Proprietarii Dedeman lucrează și la dezvoltarea unui proiect imobiliar mixt multianual, primul de acest fel pentru ei, amplasat în nordul orașului Bacău, pe malul râului Bistrița.
Frații Pavăl au reușit să facă din Dedeman cea mai mare companie antreprenorială din țară, iar acum își diversifică investițiile în sectorul imobiliar, construcții și în industrie.
Istoricul Forte Partners
Fostul coordonator al activităților imobiliare locale ale grupului italian Cefin, fondatorul companiei de consultanță imobiliară Eurisko și fondatorul brandurilor Primola și Nova Brasilia au decis în 2014 să își pună proprietățile și expertiza la comun. Geo Mărgescu, Ionuț Dumitrescu și Johny Jabra au adunat, sub cupola Forte Partners, un portofoliu de proprietăți printre care se regăsesc clădiri de birouri și o serie de spații comerciale în centrul Bucureștiului, la care se adaugă terenuri.
La începutul anului trecut, antreprenorul Ionuț Dumitrescu s-a retras din asociere și s-a alăturat companiei One United, controlată de Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu. Astfel, libanezul Johny Jabra rămâne principalul asociat al Forte Partners. Alături de fratele său, Jihad Jabra, și-a început afacerile în România comercializând cafeaua Nova Brasilia, brand vândut în 2001 americanilor de la Kraft. Banii au fost investiți în producția de ciocolată și biscuiți, care cuprindea brandurile Primola și Ulpio. În 2011, familia austriacă Meinl a cumpărat de la frații Jabra brandul Primola, fabrica din Berceni rămânând în continuare în proprietatea acestora. În plus, ei au mai cumpărat în 2015 o parte din activele producătorului de lactate Lactaprod din Brăila, aflat în faliment.
În paralel cu afacerile din domeniul alimentar, investitorii au intrat și pe piața imobiliară, unde au dezvoltat clădirea de birouri Nova Building (6.800 mp) din zona Dimitrie Pompeiu. Imobilul a fost pus pe piață și închiriat de banca Italo-Romena în 2008, iar patru ani mai târziu vândut către bancă pentru circa 15 milioane de euro. Frații Jabra mai dețin o serie de clădiri de birouri de dimensiuni mici și medii precum Beller Office Building (500 mp), din zona Dorobanți și imobilul Aurel Vlaicu Office Building (2.356 mp), de pe Șoseaua Pipera. Proprietățile lor au intrat în portofoliul Forte Partners.