Dascălu a investit peste 3,5 mil. euro în reamenajarea unor zone din Iulius Mall Timișoara

Dascălu a investit peste 3,5 mil. euro în reamenajarea unor zone din Iulius Mall Timișoara
scris 28 ian 2016

Compania Iulius Management Center, deținută de omul de afaceri Iulian Dascălu, a investit anul trecut peste 3,5 milioane de euro în reamenajarea anumitor zone din Iulius Mall Timișoara. Lucrările, care s-au desfășurat în paralel cu cele la ansamblul urbanistic Openville, situat în imediata vecinătate, au fost finalizate de curând.

Procesul de reamenajare a presupus implementarea unui nou design interior, finisarea culoarelor și optimizarea sistemului de iluminat.

Urmărește-ne și pe Google News

Inaugurat în anul 2005 și extins în 2009, Iulius Mall Timișoara este cel mai mare mall din afara Bucureștiului, cu o suprafață totală închiriabilă de peste 69.500 metri pătrați și peste 330 de magazine, restaurante și cafenele. Traficul inregistrat în 2015 a fost de peste 15,7 milioane de vizitatori, în creștere față de anul precedent. 

Iulius Mall este parte integrată a viitorului ansamblu urbanistic multifuncțional Openville, pe care grupul Iulius îl dezvoltă în imediata proximitate. Astfel, de la finalul anului 2017, zona se va transforma într-un loc care va reuni funcțiuni de office, retail, parc și entertainment. Investiția, în valoare de peste 220 milioane de euro, reprezintă cea mai mare infuzie de capital privat în sectorul de real estate din vestul țării. Openville va cuprinde 131.000 metri pătrați de birouri clasa A, peste 450 de magazine, restaurante și cafenele tematice, săli de conferințe, cinematograf multiplex, o zonă de fresh market, patinoar și carusel pentru copii în aer liber.

Dascălu investește 220 milioane într-un proiect imobiliar în Timișoara, similar cu Palas Iași CITEȘTE ȘI Dascălu investește 220 milioane într-un proiect imobiliar în Timișoara, similar cu Palas Iași

Lucrările au început în toamna anului trecut, prima fază de dezvoltare urmând să fie finalizată în ultimul trimestru din 2017 (80.000 metri pătrați de birouri clasa A, 134.000 metri pătrați de retail și un parc de 55.000 metri pătrați).

viewscnt
Afla mai multe despre
iulius
investitie
timisoara