Comisia Europeană va propune standarde minime obligatorii cu privire la performanța energetică a clădirilor din Europa, în ideea de a reduce emisiile poluante și a crea locuri de muncă în sectorul renovării, potrivit unui proiect de document consultat de Reuters.
Executivul comunitar a făcut din strategia sa "Renovation Wave", care urmează a fi publicată miercuri, o prioritate în cadrul planului său destinat reducerii la zero a emisiilor de gaze cu efect de seră în blocul comunitar până în 2050, scrie Agerpres.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Clădirile cu un consum mare de energie, multe dintre ele fiind încălzite cu combustibili fosili, sunt responsabile pentru mai mult de o treime din emisiile de CO2 ale Uniunii Europene și de asemenea pentru 40% din consumul de energie al blocului comunitar. Majoritatea clădirilor actuale vor fi utilizate și în 2050, ceea ce înseamnă că ar putea dejuca obiectivele UE dacă nu vor fi modernizate.
"Obiectivul este cel puțin dublarea ratei anuale de renovare energetică a clădirilor rezidențiale și non-rezidențiale până în 2030", se precizează în proiectul de document consultat de Reuters.
În prezent, aproximativ 11% din clădirile existente în UE sunt renovate în fiecare an. Însă majoritatea lucrărilor de renovare nu vizează și performanțele energetice ale clădirilor iar, la nivelul UE, rata de renovare energetică a rămas blocată la 1%.
Obiectivul Comisiei este să îi stimuleze pe proprietarii de clădiri să își modernizeze proprietățile la timp pentru a îndeplini noile standarde, cu sprijin financiar venit de la mai multe surse, inclusiv de la fondul de revenire economică în valoare de 750 miliarde de euro. De asemenea, măsura ar putea stimula gradul de ocupare după pandemie, adăugând un număr suplimentar de 160.000 de locuri de muncă în sectorul construcțiilor din UE până în 2030, se arată în proiectul de document.