Centrul de servicii al Societe Generale din București a ajuns la 17.000 metri pătrați închiriați în parcul de afaceri West Gate și anunță noi angajări

Centrul de servicii al Societe Generale din București a ajuns la 17.000 metri pătrați închiriați în parcul de afaceri West Gate și anunță noi angajări
scris 19 feb 2018

Centrul de servicii Societe Generale European Business Services din București, al grupului bancar francez Societe, și-a extins birourile închiriate în parcul de afaceri West Gate, deținut de omul de afaceri Liviu Tudor, cu 2.600 metri pătrați, ajungând acum la 17.000 metri pătrați.

Contractul pentru noul spațiu a intrat în vigoare la începutul anului 2018 și este valabil până în 2024.

Urmărește-ne și pe Google News

"Continuăm dezvoltarea operațiunilor noastre în România, prin extinderea birourilor din West Gate, cu încă 2.600 metri pătrați. Desfășurarea activității într-un singur loc reprezintă un avantaj pentru construirea unui climat organizațional care încurajează coeziunea și colaborarea. Dacă, în prezent, în birourile noastre lucrează peste 1.400 angajați, extinderea ne va permite să ajungem în viitor la 2.000 angajați”, a declarat Thierry Blain, COO al Societe Generale European Business Services. 

Înființată în 2011, Societe Generale European Business Services oferă servicii profesionale de înaltă calitate, în diverse domenii de activitate pentru entitățile grupului din întreaga lume: finanțe/ contabilitate, achiziții, resurse umane și IT, deservind în prezent peste 20 de țări, în mare parte din Europa, pentru toate liniile de afaceri majore ale Societe Generale Group. 

Alexandrion, producătorul băuturilor Alexandrion și Cava D’Oro, intră în forță pe piața hotelieră locală: a cumpărat hotelul New Montana și l-a recrutat pe cel care a condus 10 ani vânzările Ramada CITEȘTE ȘI Alexandrion, producătorul băuturilor Alexandrion și Cava D’Oro, intră în forță pe piața hotelieră locală: a cumpărat hotelul New Montana și l-a recrutat pe cel care a condus 10 ani vânzările Ramada

Printre companiile care au sediul în West Gate, se mai numără companii precum Dacia Renault, Siemens, Ericsson, WNS, Citi, Accenture, Panasonic, Alpha Bank, Carestream Health și Medicover.

West Gate este amplasat în cartierul Militari, în imediata apropiere a stației de metrou Preciziei, fiind compus din cinci clădiri de birouri, având o suprafață totală închiriabilă de 75.000 de metri pătrați.

West Gate face parte din portofoliul Genesis Property, o companie de dezvoltare imobiliară cu o experiență de peste 15 ani pe piața locală. Compania a dezvoltat parcurile de birouri West Gate și Novo Park, care totalizează circa 150.000 de metri pătrați de spații de birouri de clasa A. Genesis Property este, de asemenea, dezvoltatorul primului campus privat din România, West Gate Studios, care cuprinde 925 de garsoniere și apartamente destinate închirierii.

Valoarea investițiilor realizate de Genesis Property în România se ridică la peste 400 de milioane de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
societe generale
west gate
birouri