Capitalul firmei prin care grupul austriac Immofinanz a dezvoltat la Timișoara un proiect logistic, parte a portofoliului preluat în luna noiembrie de americanii de la Blackstone, a fost majorat cu circa 30 de milioane de euro.
Potrivit unei hotărâri a acționarilor firmei Almera New Capital Investment din 15 decembrie, capitalul a fost majorat cu 133,9 milioane de lei, echivalentul a 30,16 milioane de euro. Majorarea s-a realizat prin aporturi în numerar al acționarilor firmei, Vitrust (50%) și Immoeast Project Sexagesimus Holding (50%), fiecare în sumă de câte 15 milioane de euro. Astfel, capitalul firmei a fost majorat de la 200 de lei la 133,9 milioane de lei (30,159 milioane de euro) și este împărțit în continuare în mod egal de cei doi acționari.
Proiectul logistic din Timișoara este împărțit în două etape de dezvoltare. Pe un teren de 43.000 metri pătrați a fost construită în 2008 o hală cu o suprafață închiriabilă de 20.000 metri pătrați care ocupă 18.500 metri pătrați din teren, iar un alt lot de 70.000 metri pătrați este disponibil pentru dezvoltări viitoare. Posibilitatea de extindere la Timișoara este de 39.200 metri pătrați.
Parcul din Timișoara face parte din portofoliul logistic preluat la începutul lunii noiembrie de unul dintre cele mai mari fonduri de investiții din lume, compania americană Blackstone pentru puțin peste 500 de milioane de euro.
Tranzacția include 36 de proprietăți finalizate ale Immofinanz în mai multe țări europene, printre care Germania, Ungaria, România, Polonia, Slovacia și Rusia, precum și trei proiecte în dezvoltare, unul în Germania și două în România.
În România, Blackstone a preluat trei parcuri logistice - din Ploiești, Pantelimon (lângă București) și Timișoara, dar și proiectele în dezvoltare de la Ploiești și Mogoșoaia (București).
Immofinanz Group este unul dintre cei mai mari proprietari de clădiri de birouri din București, deținând șapte clădiri de birouri, precum și cel mai mare parc de birouri din România - Iride Business Park. Compania austriacă a anunțat la sfârșitul anului trecut extinderea complexului Iride Business Park și transformarea în Iride City, prima etapă a acestui proces fiind construirea complexului Metroffice.
Portofoliul local al Immofinanz include și mai multe centre comerciale, precum Polus Shopping Center din Cluj-Napoca sau Maritimo Shopping Center din Constanța. Totodată, austriecii dețin Armonia Mall din Arad, pe care vor să-l reconvertească din centru comercial în centru logistic.
Grupul austriac Immofinanz a obținut în primul semestru al anului financiar 2015-2016 încheiat la 31 octombrie venituri din chirii în România de 22,2 milioane de euro, valoare apropiată de cea înregistrată în aceeași perioadă a anului trecut. Proprietățile austriecilor pe plan local, care reprezintă 14,6% din portofoliul total al Immofinanz, au fost evaluate la 907 milioane de euro.