Numărul celor care au reușit să acceseze un credit a crescut anul trecut, iar în condițiile unor randamente bune, multe persoane iau un împrumut pentru apartamente pe care ulterior le închiriază, a spus Anca Bidian, CEO al brokerului de credite Kiwi Finance, în cadrul unei conferințe organizate de Imobiliare.ro.
Anca Bidian a menționat că cererile solvabile - adică numărul de clienți care s-au calificat pentru accesarea unui credit - au crescut foarte mult anul trecut față de 2014, la fel și volumul creditelor ipotecare, acestea din urmă înregistrând un avans de 50% în 2015 față de anul precedent.
”Este o creștere mare pe sectorul bancar. Sunt mai mult motive care concură la această creștere și anume dobânzi (...) foarte bine absorbite de piață (...), nivel de lichiditate foarte mare în piață, modificarea pragului de 5% TVA pentru proprietățile noi care, cu siguranță, va ajuta achiziția acestor unități noi, dar și TVA de 20%”, a explicat Bidian.
În acest context al unei dobânzi reduse, randamentele au fost bune, astfel încât tot mai multe persoane sunt tentate de varianta achiziționării unui apartament cu scopul de a-l închiria.
CITEȘTE ȘI Legea dării în plată are efecte asupra pieței imobiliare, chiar dacă nu a fost adoptată”Am văzut un procent destul de mare de clienți care vor să cumpere în scopul închirierii. Randament mare, din analizele noastre cam pe orice segment de imobil, apoi avem chiria pieței mai mare decât rata. Are sens să îți iei o proprietate ca să o închiriezi”, spune șefa Kiwi Finance.
Ea a mai precizat că cererea de locuințe, atât vechi, cât și noi, este mare, iar oferta rămâne redusă, deși în ultimii doi ani au fost finalizate mai multe proiecte rezidențiale.
”Pe la toate băncile sunt pool-uri (grupuri - n.r.) mari de clienți cu credite pre-aprobate care caută și 7-8 luni o proprietate”, a spus Bidian.