Consiliul Concurenței a efectuat inspecții la 4 companii din domeniul prelucrării masei lemnoase și la două direcții silvice

Consiliul Concurenței a efectuat inspecții la 4 companii din domeniul prelucrării masei lemnoase și la două direcții silvice
scris 11 feb 2016

Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la sediile a patru companii care activează pe piața masei lemnoase - Kronospan Romania, Kronospan Sebeș, Alredia și Lacul Codrilor, precum și la două direcții silvice, respectiv Alba și Hunedoara.

Inspecțiile s-au derulat în cadrul investigației privind posibile înțelegeri între cele patru companii în vederea împărțirii pieței/surselor de aprovizionare, precum și adjudecării partizilor (volum de lemn destinat comercializării) la un preț minimal, în cadrul licitațiilor organizate de Direcțiile silvice Alba și Hunedoara. 

Urmărește-ne și pe Google News

„Studiul pe care îl derulăm pe piața lemnului indică faptul că există disfuncționalități în acest sector, mai ales în ceea ce privește organizarea licitațiilor. În acest context, analizăm cu atenție cazurile în care au existat licitații cu putini participanți, precum și cele la care prețul de adjudecare a fost foarte scăzut”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

România are circa 6,9 milioane de hectare de păduri CITEȘTE ȘI România are circa 6,9 milioane de hectare de păduri

Documentele ridicate în cadrul inspecțiilor se află în analiza autorității române de concurență, în cadrul procedurilor specifice investigației. Inspecțiile inopinate constituie o etapă preliminară a investigației, iar efectuarea lor nu reprezintă o antepronunțare a Consiliului Concurenței în ceea ce privește existența unei încălcări a Legii concurenței.

În luna august 2015, în raportul preliminar al studiului derulat pe piața lemnului, Consiliul Concurenței a făcut o serie de recomandări pentru îmbunătățirea mediului concurențial în acest sector. Studiul continuă cu analiza tuturor structurilor și mecanismelor de funcționare a pieței primare a lemnului și identificarea eventualelor disfuncționalități de natură concurențială.

viewscnt
Afla mai multe despre
consiliul concurenței
inspecții
companii
lemn