Alumil Rom Industry, profit net la 9 luni cu 15% mai mic

Alumil Rom Industry, profit net la 9 luni cu 15% mai mic
scris 14 nov 2016

Pe fondul unor afaceri în stagnare, furnizorul de profile tâmplărie din aluminiu Alumil Rom Industry a obținut un profit net la 9 luni de 1,43 milioane lei, cu 15% sub cel din perioada similară a anului trecut.

Alumil Rom Industry, compania care desface pe piața românească profilele de tâmplărie din aluminiu produse de compania greacă Alumil Miloas, a realizat în primele 3 trimestre din 2016 venituri din vânzări de 41,57 milioane lei, cu 1,07% sub cele de 42,02 milioane lei din intervalul corespondent al anului trecut.

Urmărește-ne și pe Google News

Profitul operațional, însă, s-a ajustat cu 11,53%, la 2,07 milioane lei, de la 2,34 milioane lei. La nivelul profitului net, dinamica a fost încă și mai accentuată, de -15,73%, câștigul fiind de 1,43 milioane lei, față de 1,70 milioane lei în primele 9 luni ale anului precedent. Valoarea este triplă față de profitul net semestrial cu puțin peste jumătate de milion de lei, avansul fiind susținut de caracterul sezonier al livrărilor pe piața construcțiilor.

La data de 30 septembrie, compania avea active totale de 74,56 milioane lei, în scădere cu 10,66% față de cele prinse în bilanț la data de 31 decembrie 2015. La aceeași perioadă de raportare, datoriile pe termen lung au fost reduse cu 15,32%, la 7,79 milioane lei, de la 9,20 milioane lei, în timp ce ce obligațiile de plată curente s-au diminuat cu 25,34%, la 15,26 milioane lei, de la 20,44 milioane lei.

Alumil Rom Industry este listată la Bursa de Valori București din anul 2007, unde, la prețul de închidere de 0,900 lei/acțiune, capitalizarea de piață a societății se ridică la 28,12 milioane lei (6,23 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
alumil
aluminiu
profile din aluminiu
constructii
imobiliare
bvb
bursa
grecia