Qualitance, companie de tehnologie și inovație care dezvoltă produse si platforme digitale, anunță extinderea echipei de management prin numirea lui Ovidiu Slăvoiu pe poziția de Account Director, fost Head of Marketing & Customer Experience al diviziei Mid-Corporate Banking a ING România, urmând a fi partener strategic pentru clienții din segmentul financiar.
Ovidiu Slăvoiu a coordonat implementarea sistemului electronic de plăți în timp real în România, a contribuit la dezvoltarea soluției de facturare electronică în cadrul Transfond și a promovat primul mandat electronic de direct debit la ING. Tot în cadrul ING, a elaborat o nouă abordare pentru activitatea de private banking, a dezvoltat planul de afaceri pentru lansarea ofertei bancare pentru IMM-uri și a pus bazele unui program de customer experience pentru persoanele juridice.
Qualitance este o companie de tehnologie și inovație care dezvoltă produse si platforme digitale, folosind tehnologii emergente - AI, machine learning, blockchain, IoT, AR, VR.
Qualitance a fost înființată în 2007 si are peste 200 de angajați în birourile din București, San Francisco și Sydney.
În 2016, a achiziționat LaunchPodium, un start-up de experience design din San Francisco. În urma tranzacției, Mike Parsons, fondatorul startup-ului, devenind Chief Innovation Officer și Managing Partner al companiei, alături de Ioan Iacob și Radu Constantinescu.