Piața berii din România a crescut anul trecut cu 2%, la 16,11 hectolitri. Un român a băut în medie 82 litri

Piața berii din România a crescut anul trecut cu 2%, la 16,11 hectolitri. Un român a băut în medie 82 litri
scris 17 apr 2018

Piața berii a înregistrat anul trecut în România o creștere de 2%, ajungând la un volum de 16,11 milioane hectolitri, iar consumul de bere pe cap de locuitor s-a situat la 82 litri, a declarat marți Lucian Ghinea, președintele Asociației Berarii României.

”România se află pe locul opt în Europa în ceea ce privește consumul pe cap de locuitor. Pe primele locuri sunt Cehia, Germania, Austria și Polonia. Estimăm că vom ajunge la consum mediu responsabil de 100 de litri pe cap de locuitor”, a declarat marți Lucian Ghinea, într-o conferință de presă.

Urmărește-ne și pe Google News

Peste 97% din producție este realizată pe plan local, iar ingredientele utilizate la fabricarea berii (orzoaica și hameiul) provin în proporție de 70% din producția internă, scrie News.ro.

Reprezentanții Berarii României estimează creșteri pentru anul în curs, atât în ceea ce privește consumul, cât și în ceea ce privește investițiile realizate de jucători, însă predictibilitatea fiscală și un context economic stabil rămân factorii determinanți pentru conservarea echilibrului pieței berii.

”Deși trendul pozitiv este unul încă fragil, aceste rezultate pot constitui totuși o bază importantă pentru evoluția pieței berii pe parcursul acestui an. Factorul determinant pentru o evoluție pozitivă viitoare a pieței berii rămâne însă asigurarea unui context economic stabil și a unui cadru de reglementare predictibil”, mai spun oficialii asociației.

Porsche Engineering vede Cluj-Napoca un Silicon Valley al Europei. Pregătește noi angajări și închiriază 3.500 de metri pătrați de spații de birouri în oraș CITEȘTE ȘI Porsche Engineering vede Cluj-Napoca un Silicon Valley al Europei. Pregătește noi angajări și închiriază 3.500 de metri pătrați de spații de birouri în oraș

Valoarea investițiilor membrilor asociației s-a ridicat anul trecut la 71,8 milioane euro, în creștere cu 2 milioane euro față de anul anterior. Până în prezent, investițiile cumulate realizate de membrii asociației de la intrarea acestora pe piață au atins un total de 1,47 miliarde euro.

Sectorul berii creează, direct și indirect, peste 85.000 de locuri de muncă la nivel național.

“Piața berii a evoluat firesc pe parcursul anului trecut înregistrând o creștere moderată de 2% în volum. Avem de-a face cu un trend pozitiv pe care deși îl considerăm încă fragil, ne dorim să constituie o bază importantă pentru evoluția pieței berii anul acesta. Factorul determinant pentru conservarea trendului pozitiv al pieței rămâne și în continuare asigurarea unui context economic stabil și a unui cadru de reglementare predictibil. Berea este o băutură extrem de iubită la noi în țară, așa că românii trebuie să continue să se poată bucura de ea alături de toți cei dragi lor”, a mai spus Lucian Ghinea, președintele Asociației Berarii României.

Valoarea adăugată pe care sectorul berii o generează în toate domeniile conexe de activitate depășește anual 860 milioane euro.

”La aceasta se adaugă importante contribuții, directe și indirecte, la bugetele de stat și locale, de peste 530 milioane euro/an. Considerăm că este nevoie de un dialog permanent între autorități și sectorul privat pentru a putea fi identificate acele politici publice care au o capacitate reală de a genera creștere pentru economia locală – prin stimularea investițiilor -, implicit de a aduce bunăstare pentru toți românii – prin reglementări salariale corecte”, a adăugat Julia Leferman, director general Asociația Berarii României.

În ceea ce privește preferințele consumatorilor în funcție de tipurile de ambalaje, structura în funcție de ambalaj a pieței a rămas aproape nemodificată față de anul anterior, existând doar mici variații de la un an la altul. Doar berea îmbuteliată la PET este cea care înregistrează scăderi pentru cel de-al doilea an consecutiv.

Astfel, consumul la sticlă reprezintă 27,46% din total (-0,22 puncte procentuale), la doză 18,2% (+1,1 pp), keg: 3,38% (-0,27 pp) și la pet: 50,94% (-0,62 pp).

De asemenea, în ciuda unei foarte ușoare creșteri a importurillor pe parcursul anului 2017, de doar 0,03 milioane hectolitri, atingând astfel un total de 0,47 milioane hectolitri, piața berii din România continuă să își păstreze caracterul profund național, ponderea producției locale rămânând la peste 97% din consumul intern.

În ceea ce privește exporturile, acestea au înregistrat o ușoară scădere, de 0,01 milioane hectolitri față de anul anterior, atingând un total de 0,41 milioane hectolitri.

Producția de bere în Uniunea Europeană a depășit pentru prima dată după criza economică nivelul de 40 miliarde litri. Pe teritoriul UE există în prezent peste 8.500 de berării.

Sectorul berii creează peste 2,3 milioane de locuri de muncă în Europa.

Membrii Berarii României sunt: Bergenbier, Heineken România, United Romanian Breweries Bereprod, Ursus Breweries și Martens, alături de microberăria Clinica de bere. Împreună, cei șase producători furnizează peste 80% din cantitatea de bere consumată în România. Totodată, din asociație fac parte și reprezentanți ai producătorilor de materii prime: Soufflet Malt Romania și  Asociația Producătorilor de Hamei din România.

Cele douăsprezece fabrici de bere, dintre care două microberării, aparținând membrilor asociației sunt situate în Ploiești, Constanța, Craiova, Miercurea Ciuc, Târgu-Mureș, Pan­telimon, Timișoara, Buzău, Brașov și Galați, iar cele două microberării sunt situate în Cluj-Napoca și Timișoara.

viewscnt
Afla mai multe despre
piata berii
lucian ghinea