Fostul primar al New Yorkului Michael Bloomberg - tot mai probabil un candidat în alegerile prezidențiale din 2020 - preconizează să lanseze luni o campanie publicitară televizată în valoare-record de 31 de milioane de dolari.
Potrivit societății Advertising Analytics, miliardarul a achiziționat inserturi publicitate în aproximativ 20 de state americane, în valoare de 31 de milioane de dolari - cea mai mare sumă cheltuită vreodată de un candidat în alegerile prezidențiale americane, relatează News.ro.
Precedentul record este deținut de către Barack Obama, care a cheltuit aproape 25 de milioane de dolari în ultima săptămână a campaniei sale din 2012.
O asemenea sumă arată forța loviturii fostului primar, în vârstă de 77 de ani, unul dintre cei mai bogați oameni din lume, spre marea nemulțumire a celor 17 democrați care rivalizează deja să-l înfrunte pe Donald Trump în noiembrie 2020.
CITEȘTE ȘI Evenimentul Zilei își încetează, după 28 de ani, apariția în variantă tipărităSenatorul Bernie Sanders - unul dintre candidați care, împreună cu Elizabeth Warren, îi atacă pe miliardari - s-a declarat vineri ”dezgustat de ideea că Michael Bloomberg sau orice alt miliardar crede că poate ocoli procesul politic și cheltui zeci de milioane de dolari pentru a ne cumpăra alegerile”.
”Dacă nu poți obține susținerea bazei a candidaturii tale nu trebuie să te prezinți în alegerile prezidențiale”, a subliniat el într-un comunicat.
Atunci când Michael Bloomberg a anunțat, în urmă cu două săptămâni, că ar putea candida, Elizabeth Warren i-a reproșat, la rândul său, că vrea ”să cumpere alegerile”.
Miliardarul, care a condus New Yorkul din 2002 în 2013, și-a multiplicat pregătirile în vederea unei candidaturi.
CITEȘTE ȘI Internet Media Services, una dintre cele mai mari companii de vânzări de publicitate online și media-buying, intrată în România în 2017 prin cumpărarea Httpool, iese de sub tutela Sony Pictures TelevisionEl s-a înregistrat joi la Comisia Electorală federală.
Bloomberg dădea asigurări în urmă cu zece zile că este ”aproape” de luarea unei decizii definitive, însă nu a prezentat vreo dată în acest sens.
Potrivit The New York Times (NYT), campania publicității televizate a lui Michael Bloomberg ar urma să se desfășoare timp de o săptămână.