Tranzacția prin care compania franceză de cercetare de piață Ipsos preia patru divizii ale rivalului german GfK din 26 de țări, inclusiv din România, a primit aprobările necesare și va fi finalizată pe 1 octombrie.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Luna trecută, Ipsos a ajuns la un acord cu GfK pentru achiziția a patru divizii globale din domeniul cercetării ad-hoc (custom research) în schimbul sumei de 105 milioane de euro, operațiunea fiind condiționată de obținerea aprobărilor de la autoritățile de reglementare relevante.
Cele patru divizii GfK de cercetare ad-hoc - Experiența Consumatorului, Experiență și Inovație, Sănătate și Relații Publice - au împreună circa 1.000 de angajați în 26 de țări: Argentina, Australia, Austria, Belgia, Brazilia, Chile, China, Cehia, Elveția, Germania, India, Italia, Japonia, Marea Britanie, Mexic, Olanda, Peru, Polonia, România, Rusia, Singapore, SUA, Suedia, Ucraina, Ungaria și Turcia.
CITEȘTE ȘI Tranzacția prin care compania franceză Antalis, lider european în distribuția de hârtie și ambalaje industriale și numărul 2 pe piața de materiale de comunicare vizuală, preia o firmă românească din industria publicitară - avizată de ConcurențăVeniturile celor patru divizii sunt estimate să depășească 200 milioane de euro în aceast an.
Grupul Ipsos, fondat la Paris în urmă cu 45 de ani, este al treilea mare jucător din domeniul cercetării de piață la nivel global, după Nielsen Company și Kantar Group, ambele cu sediul central în Marea Britanie.
Francezii sunt prezenți în 89 de țări, inclusiv în România, piață pe care activează din 1994.
Recent, Ipsos a preluat subsidiara locală a Clintelica, un producător suedez de aplicații software pentru domeniul business. Anul trecut, subsidiara din România a raportat afaceri de 1,81 milioane de lei, în ușoară creștere față de 2016, și un profit net de circa 136.000 lei.
GfK este cea mai mare companie de cercetare de piață din Germania și a patra cea mai mare din lume. Compania are peste 13.000 de angajați în mai mult de 100 de țări.
Subsidiara din România, înființată în 1992, a ajuns în prezent la peste 700 de angajați și afaceri de 97 de milioane de lei.