Școala, care se întinde pe o suprafață de 7.200 de mp de teren și cu o suprafață de 7.500 de mp construiți, este estimată la o investiție de peste 18 milioane euro, investiție realizată de dezvoltatorul Nusco.
Little London va găzdui aici toate ciclurile de învățământ, cu studii bazate pe curricula românească, pentru peste 600 de elevi: 5 săli de grădiniță și peste 30 de săli de clase și laboratoare, dedicate ciclurilor primar, gimnazial și liceal.
Unitatea de învățământ se adresează întregii zone de Nord din Capitală.
Noua școală are în proiectul său și o sală interioară de sport, un teren de sport în aer liber, o bibliotecă, o sală de conferință, două zone de drop off și 32 de locuri de parcare și este programată spre livrare și începerea studiilor în septembrie 2029.
Implicată în procesul acestei tranzacții dintre Nusco și Little London a fost și compania Cushman & Wakefield Echinox, în calitate de consultant, prin Bogdan Bogatu – Director Office Agency.
Nusco City a fost lansat în iarna anului 2020 și a livrat prima fază către comunitatea sa în Q2 2023, cu 622 de noi locuințe. A doua fază a proiectului de regenerare urbană Nusco City include șapte clădiri cu un număr total de 828 de apartamente și 1.033 locuri de parcare subterane (de tip studio dublu, cu două, trei, patru camere și duplexuri exclusiviste) și se va întinde pe o suprafață de 23.662 de mp.
Primele trei blocuri din această fază se află în prezent în etapa finală de livrare (cu 340 de unități și 447 locuri de parcare), iar următoarele patru clădiri (cu 488 de apartamente și 586 de parcări) – și care sunt în plină dezvoltare - au ca termen de finalizare prima jumătate a anului 2026. Investiția totală în această a doua fază a proiectului a depășit 130 de mil. de euro.
Faza III a Nusco City, a cărei construcție a început la finalul lui 2025 și care este în plină dezvoltare, include 836 de apartamente, 1.063 de locuri de parcare subterane, 1.600 de mp de spații comerciale și o curte interioară generoasă, cu spații verzi extinse, această etapă continuând dezvoltarea conceptului de tiny forest (mini-pădure), început în faza II.
Astfel, etapa a treia a Nusco City – împreună cu fazele I și II – atinge o suprafață verde totală în Nusco City de peste 36.000 mp de spațiu verde, cu peste 1.553 de arbori, 24.309 arbuști și peste 3.700 de plante perene și ierburi ornamentale și zone verzi special amenajate, realizate cu expertiza Universității de Științe Agronomice și a Facultății de Horticultură, Departamentul de Peisagistică, Biodiversitate și Horticultură Ornamentală. De altfel, conceptul de tiny forest este integrat în întreg masterplanul Nusco City și va fi dezvoltat pe toate fazele proiectului. Investiția în această a treia fază a Nusco City este estimată la peste 150 mil. euro.
Înființată în 2003, Little London International Academy (Liceul Teoretic „Little London”) este o instituție educațională privată acreditată,.















