Clona de TikTok YouTube Shorts va acomoda filmări mai lungi, în ceea ce pare o încercare a platformei de a integra mai bine în acestea reclamele.
Din 15 octombrie, în loc de un minut, limita de timp pentru filmările YouTube Shorts va crește la trei minute, anunță compania.
Cu aceeași ocazie, YouTube lansează și o serie de alte mici update-uri pentru această secțiune. Printre altele, pagina cu Shorts va afișa un preview al comentariilor.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
De asemenea, YouTube încearcă să ofere mai multe mijloace prin care creatorii să poată transforma în Shorts filmările obișnuite din cadrul platformei.
Utilizatorii care preferă în continuare vechiul format video, vor avea la dispoziție o opțiune prin care pot afișa mai puține clipuri verticale, însă, setarea va fi doar una temporară.
Prin Shorts, YouTube a copiat formatul video vertical de la TikTok, iar acum, la fel ca platforma chineză, YouTube crește limita de timp a acestora, pentru a putea introduce și mai multe reclame.