Vodafone România a înregistrat venituri din servicii de 178,2 milioane euro în trimestrul încheiat în 30 iunie, acestea rămânând constante în comparație cu aceeași perioadă a anului precedent, în pofida impactului negativ al tarifelor de interconectare, de la 0,96 eurocenți/minut, la 0,84 eurocenți/minut pentru apelurile de voce mobilă
Vodafone România a înregistrat, în total, 9.638.486 de clienți la 30 iunie 2018, ceea ce reprezintă o creștere cu 0,6% față de aceeași perioadă a anului trecut, 8.903.562 fiind utilizatori ai serviciilor mobile, 574.765 de clienți M2M (Machine to Machine) și 160.159 de utilizatori de servicii fixe..
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Consumul de date mobile a crescut cu 68% în trimestrul încheiat la 30 iunie 2018, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
„În trimestrul trecut, am continuat demersurile pentru a deveni un jucător convergent complet, prin încheierea unui acord pentru servicii wholesale în urma căruia vom lansa pachete de servicii fix-mobil. Odată finalizată, achiziția UPC România ne va permite să ne consolidăm poziția pe segmentul fix-mobil. De asemenea, ne-am concentrat pe calitatea rețelei pentru a le a oferi clienților noștri cea mai bună rețea, atât în România, cât și în roaming, reușită confirmată de recunoașterea de Cea mai bună rețea pentru roaming în Europa acordată de Speedtest by Ookla”, a declarat Murielle Lorilloux, CEO Vodafone România.
Vodafone România este parte a grupului britanic Vodafone și al doilea jucător local după nivelul veniturilor și numărul clienților.
Principalii competitori ai companiei sunt Orange, Telekom și Digi Mobil.