VIDEO Șefii Apple, Amazon, Google și Facebook, audiați în Congresul SUA. Zuckerberg răspunde acuzațiilor legate de achiziția WhatsApp și Instagram, Bezos nu exclude varianta că Amazon a utilizat datele vânzărilor independenți

VIDEO Șefii Apple, Amazon, Google și Facebook, audiați în Congresul SUA. Zuckerberg răspunde acuzațiilor legate de achiziția WhatsApp și Instagram, Bezos nu exclude varianta că Amazon a utilizat datele vânzărilor independenți
scris 29 iul 2020

Directorii giganților din domeniul tehnologiei Facebook, Alphabet, Apple și Amazon sunt audiați în această seară în Congresul SUA și trebuie să răspundă unor întrebări legate de impactul pe care îl au asupra mediului concurențial.

Subcomitetul antitrust al Camerei Reprezentanților încearcă să stabilească dacă dimensiunea acestor companii are un impact negativ asupra concurenței sau dacă giganții fac abuz de poziția dominantă, concluziile urmând să fie redate într-un raport.

Urmărește-ne și pe Google News
Dragoș Dabija, Accenture: Companiile din toate industriile ar trebui să se pregătească pentru probleme de securitate cibernetică intensificate în contextul COVID-19 CITEȘTE ȘI Dragoș Dabija, Accenture: Companiile din toate industriile ar trebui să se pregătească pentru probleme de securitate cibernetică intensificate în contextul COVID-19

Audierile au loc într-o videoconferință, în contextul pandemiei.

 

Bruxelles-ul aprobă un ajutor de stat de 1 milion de euro pentru companiie aeriene care încep sau reiau zborurile spre aeroportul Oradea CITEȘTE ȘI Bruxelles-ul aprobă un ajutor de stat de 1 milion de euro pentru companiie aeriene care încep sau reiau zborurile spre aeroportul Oradea

Jeff Bezos spune că Amazon investighează modul în care sunt folosite datele vânzătorilor independenți

Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume, este singurul dintre cei patru audiat pentru prima dată în Congresul SUA.

Bezos a recunoscut că este posibil ca politicile Amazon privind utilizarea datelor despre companiile independente să fi fost încălcate.

"Avem o politică împotriva utilizării datelor care vizează vânzătorii independenți pentru a ajuta propriile produse, dar nu pot garanta că politica nu a fost încălcată niciodată", a spus Bezos, adăugând că această politică este voluntară.

Democrata Pramila Jayapal i-a adresat întrebări lui Bezos în legătură cu utilizarea datelor privind vânzătorii terți. Acest subiect este principalul motiv pentru care Bezos a fost chemat astăzi la audieri. Mai mulți democrați suspectează că reprezentanții Amazon au mințit la audierile anterioare, din iulie 2019, în legătură cu modul în care datele companiilor independente de pe platforma Amazon sunt accesate de angajații gigantului pentru a lansa propriile produse similare sau a aduce îmbunătățiri anumitor produse marcă proprie.

Recent, Wall Street Journal (WSJ) a publicat un raport care dezvălui faptul că angajații Amazon accesează datele vânzătorilor independenți pentru a își îmbunătăți propriile produse. Bezos a declarat că știe despre raportul WSJ și că Amazon investighează situația, urmând să ia măsuri dacă va fi necesar.

"Poți stabili regulile jocului pentru concurență, dar tu să nu urmezi aceleași reguli. Credeți că este corect pentru companiile terțe care vând pe platforama dvs?", a întrebat Jayapal.

FOTO Oportunitate de investiție - OMV Petrom vinde un teren într-o zonă extrem de căutată, pe care poate fi dezvoltat un proiect imobiliar mixt CITEȘTE ȘI FOTO Oportunitate de investiție - OMV Petrom vinde un teren într-o zonă extrem de căutată, pe care poate fi dezvoltat un proiect imobiliar mixt

Separat, demacrata Mary Scanlon a criticat modul în care Amazon încearcă să înlăture competiția, amintind achizițiția Diapers.com din 2010. După ce a redus prețurile la scutece în încercarea de a înlătura Diapers.com, Amazon a cumpărat, în 2010, Quidsi, compania-mamă a site-ului de produse pentru bebeluși. Prețurile la scutece au fost urcate după înlăturarea concurentului. În 2017, Amazon a închis divizia Quidsi.

Mark Zuckerber, luat la întrebări despre achiziția Instagram și WhatsApp

Democratul Jerry Nadler, președintele Comisiei pentru Afaceri Judiciare din Camera Reprezentanților, l-a interogat pe Zuckerberg în legătură cu achiziția Instagram din 2012.

"Documentele oferite spun o poveste tulburătoare, povestea fiind că Facebook a văzut Instagram ca o amenințare puternică, cu potențialul de a lua o parte din cota Facebook. Decât să concureze cu această companie, Facebook a ales să o cumpere. Aceasta este genul de achiziție împotriva concurenței pe care legile antitrust sunt făcute să o prevină", a acuzat Nadler.

Zuckerberg s-a apărat afirmând că "la acel moment, nimeni nu se gândea la ei ca la o rețea socială cu caracter general sau care să concureze cu noi în acea zonă". Totodată, CEO-ul Facebook a precizat că achiziția nu a fost lipsită de riscuri, dar s-a dovedit un mare succes.

Nadler a făcut referire la o serie de e-mailuri publicate miercuri de The Verge, în care Zuckerberg descrie Instagram ca fiind o amenințare.

FOTO 97% grad de satisfacție în fashion-ul bărbătesc – cine a reușit? CITEȘTE ȘI FOTO 97% grad de satisfacție în fashion-ul bărbătesc – cine a reușit?

Un alt membru al Comerei Reprezentanților a citat un document din care reiese că fondatorul Instagram, Kevin Systrom, i-ar fi mărturisit unui investitor, înainte de vânzarea către Facebook, teama că Zuckeberg va trece "pe modul distrugere" dacă nu va cumpăra compania.

Totodată, democratul Joe Neguse a criticat Facebook în legătură cu valul de achiziții și a adresat o serie de întrebări în legătură cu achiziția WhatsApp în 2014.

"În ultimii ani, Facebook și-a folosit puterea pe care o are pe piață fie pentru a cumpăra, fie a copia competitorii. Compania dvs, domnule, le deține pe toate. Avem un cuvânt pentru asta: monopol", a afirmat Neguse.

Poșta Română va primi 4,25 milioane lei drept compensare pentru costul net pentru serviciul universal poștal din 2017 CITEȘTE ȘI Poșta Română va primi 4,25 milioane lei drept compensare pentru costul net pentru serviciul universal poștal din 2017

CEO-ul Alphabet, întrebat despre legăturile cu China

Republicanul Ken Buck l-a întrebat pe Sundar Pichai, CEO-ul Alphabet, despre legăturile cu China, inclusiv proiectul Dragonfly, abandonat în 2018. Proiectul Dragonfly viza oferirea motorului de căutare Google în China, însă într-o variantă care ar fi exclus anumite rezultate legate de subiecte sensibile.

"Ce valori au Google și China comunistă în comun? S-a aliniat Google la politicile chineze de a restricționa informațiile?", a fost întrebat Pichai.

CEO-ul Alphabet a precizat că, în prezent, Google nu oferă servicii în China.

Apple, acuzată că a înlăturat aplicațiile concurente din Apple Store

Apple a lansat, în 2018, Screen Time - o aplicație care permite părinților să controleze aplicațiile folosite de copii.

În săptămânile de după lansarea Screen Time, Apple a eliminat 11 din cele mai populare 17 aplicații similare din Apple Store. 

Acuzat că a încercat să elimine concurența, Cook s-a apărat spunând că aplicațiile au fost înlăturare din motive de siguranță.

Declarațiile din deschiderea audierilor, pregătite de cei aflați la conducerea marilor companii IT americane, au fost publicate anterior videconferinței din această seară, fiind citate de presa internațională. Ideile principale ale discursurilor sunt redate mai jos:

Declarație Jeff Bezos, CEO Amazon

Declarația lui Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume, începe cu povestiri despre modul în care părinții și bunicii l-au influențat pe actualul CEO al Amazon.

"M-a învățat că poți face față oricărei probleme. Atunci când dai de piedici, trebuie să continui să încerci", afirmă Bezos despre bunicul său.

Bezos amintește că Amazon a investit miliarde de dolari în SUA și are un număr impresionant de angajați.

"Este loc pentru mulți învingători în retail. Numărul competitorilor în retail și servicii conexe se schimbă constant, singura constantă în retail este reprezentantă de dorința clienților de a avea prețuri mai mici, ofertă mai bună și confort", adaugă Bezos, menționând concurenți ca Target sau Walmart.

În 2018, cota de piață a Amazon în retailul online era de 49%.

Boeing reduce producția, după ce a raportat pierderi trimestriale mai mari decât se estima CITEȘTE ȘI Boeing reduce producția, după ce a raportat pierderi trimestriale mai mari decât se estima

Declarație Tim Cook, CEO Apple

Tim Cook susține că scopul Apple este acela de a face cele mai bune produse și nu neapărat cele mai multe și că Apple este o "companie americană, a cărei ascensiune nu ar fi fost posibilă decât în SUA".

Cook declară că Apple nu are o cotă de piață dominantă în nicio categorie și menționează că piața "extrem de competitivă" a smartphone-urilor include rivali puternici ca Samsung, LG, Huawei sau Google.

În ceea ce privește App Store, sursa multor reclamații antitrust, Cook declară că dezvoltatorii de aplicații "stabilesc prețurile și nu plătesc niciodată <spațiul pe raft>".

"În majoritatea cazurilor, programatorii păstrează 100% din banii pe care îi fac", spune Cook, menționând și că, în cazul aplicațiilor pentru care sunt plătite comisioane, costul este mai mic comparativ cu distribuția softului înainte de existența App Store.

Potrivit lui Cook, ecosistemul Apple a ajutat la crearea a circa 2 mlioane de locuri de muncă în SUA.

Cook adaugă faptul că investigațiile sunt "rezonabile" și că participă la audieri cu "respect și umilință"“.

"Împărtășesc convingerea că existența competiției este o mare virtute care promovează inovația, creează loc pentru următoarea idee măreață și oferă mai multe opțiuni consumatorilor", mai spune Cook.

Bruxelles-ul încheie un prim acord pentru achiziția de remdesivir în UE, în valoare de 63 milioane euro CITEȘTE ȘI Bruxelles-ul încheie un prim acord pentru achiziția de remdesivir în UE, în valoare de 63 milioane euro

Declarație Mark Zuckerberg, CEO Facebook

"Facebook este parte a unei industrii care a schimbat lumea", spune Zuckerberg în introducerea discursului său, adăugând că se simte "mândru să promoveze valorile americane, cum ar fi aceea de a da o voce fiecărei persoane și a oferi oportuntăți".

Zuckerberg mai spune că Facebook este o „companie americană mândră”, care nu ar fi reușit fără „legi care încurajează competiția și inovația”. Potrivit acestuia, Facebook a obținut succesul "în mod american, începând de la zero și oferind oamenilor produse pe care aceștia le consideră valoroase".

Ideea că Facebook este o companie bazată pe spiritul american este subliniată în repetate rânduri în discurs, însoțită însă și de un avertisment: "Nu există nicio garanție că valorile noastre vor invinge. Spre exemplu, China își construiește propria versiune a Internetului, axată pe idei complet diferite, iar viziunea lor este exportată și în alte țări".

Referitor la achiziții, Zuckerberg spune că acestea au ajutat la promovarea inovației.

"Achizițiile aduc laolaltă punctele forte complementare ale uneor companii diferite", declară Zuckerberg.

Declarația CEO-ului Facebook se încheie într-o notă defensivă: "Așa cum înțeleg eu legile noastre, companiile nu sunt rele pentru simplul motiv că sunt mari. Multe companii mari care nu reușesc să facă față concurenței dispar. Din acest motiv, noi ne concentrăm pe dezvoltarea și îmbunătățirea produselor. Am avut mereu convingerea că, având în vedere natura industriei în care activăm, un alt produs va înlocui Facebook într-o bună zi. Veau să fim noi cei care construim acel produs, altfel o va face altcineva".

Declarație Sundar Pichai, CEO Alphabet și Google

"Munca noastră nu ar fi posibilă fără tradiția americană în domeniul inovației și suntem mândri să contribuim la viitorul acesteia", spune Pichai.

Pichai amintește de cei 75.000 de angajați ai Google din SUA și investițiile de circa 20 de miliarde de dolari făcute în 2018 pe piața americană. Totodată, acesta menționează faptul că gigantul IT s-a numărat printre cei mai mari 5 investitorii din SUA în ultimii 3 ani.

"Echipele noastre de ingineri ajută America să își întărească poziția de lider global în tehnologii emergente precum inteligența artificială, mașini autonome și computere cuantice", mai spune Pichai.

În privința concurenței, Pichai susține că succesul Google nu este garantat și că piețele globale sunt, în prezent foarte competitive: "Mediul concurențial de astăzi nu are nimic în comun cu cel de acum 5 ani și cu atât mai mult cu cel de acum 21 de ani, când Google a lansat primul produs, Google Search".

viewscnt
Afla mai multe despre
giganti it
audieri congres
tim cook
zuckerberg
bezos
pichai. big tech