Căutarea în cea mai nouă versiune de Windows este pe cale să primească un update important, cu aromă de MacOS.
Căutarea rapidă a oricărei informații sau fișier din Windows a rămas, în mare, neschimbată de când a fost introdusă de Vista, la începutul lui 2007. Pentru prima oară în mai bine de 10 ani, aceasta va primi un binemeritat update.
Cea mai recentă versiune de test a sistemului de operare Windows 10, disponibilă utilizatorilor înscriși în programul Microsoft Insider, ascunde (la propriu) o interfață nouă pentru funcția de căutare.
CITEȘTE ȘI Smartphone-urile cu Android urmăresc utilizatorii și trimit datele la Google chiar și când este dezactivată funcția de localizareDacă până acum căutarea era integrată în meniul de start, presupunând apăsarea butonului Start sau a tastei Windows de pe tastatură și afișarea rezultatelor în meniul de Start, pe viitor întreaga operațiune va avea loc direct pe desktop, în mijlocul ecranului.
Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI
Noua funcție de căutare grupează, ca și până acum, căutarea locală, care poate presupune găsirea anumitor documente sau fișiere multimedia, și căutarea online care, cum era de așteptat, se realizează cu ajutorului motorului de căutare Bing, al celor de la Microsoft.
Întreaga abordare pe care Microsoft o are în legătură cu funcția de căutare din Windows 10 le va fi familiară utilizatorilor de laptopuri sau desktop-uri Apple, aceasta semănând izbitor cu funcția similară disponibilă în MacOS de ani buni.
Pentru noua funcție de căutare, Microsoft a folosit designul Fluent, pe care compania americană îl va aplica tuturor aplicațiilor proprii și care speră că va fi adoptat și de alți dezvoltatori de software pentru Windows 10.
Deși nu există o estimare oficială cu privire la implementarea finală, este doar o chestiune de timp până când noua funcție de căutare va ajunge pe versiunea stabilă de Windows 10.