VIDEO Intel va intra pe piața plăcilor video anul viitor

VIDEO Intel va intra pe piața plăcilor video anul viitor
scris 17 aug 2021

Compania americană Intel, care trece printr-o perioadă agitată, cu schimbări și rezultate financiare nu tocmai grozave, a detaliat planurile privind viitoarea prezență pe piața soluțiilor grafice.

Din 2022, Intel va intra pe piața plăcilor video cu brandul Arc. Acesta va include hardware-ul, software-ul, dar și servicii care vor fi detaliate la o dată ulterioară.

Urmărește-ne și pe Google News
BAT a contribuit la bugetul de stat cu aproximativ 700 de milioane de lei mai mult în primele șase luni ale anului 2021 față de același interval din 2020 CITEȘTE ȘI BAT a contribuit la bugetul de stat cu aproximativ 700 de milioane de lei mai mult în primele șase luni ale anului 2021 față de același interval din 2020

Prima soluție grafică din seria Arc poartă numele de cod Alchemist și va fi lansată în primul trimestru al anului viitor. Aceasta va fi disponibilă atât pentru desktop-uri și laptopuri și va include atât plăci dedicate, cât și integrate.

Viitoarele plăci video Intel vor avea la bază o microarhitectură numită Xe-HPG, o combinație între mai multe microarhitecturi actuale. Compania americană promite că aceasta va oferi facilități grafice avansate, scalabilitate și eficiență.

Alchemist va suporta majoritatea tehnologiilor moderne de randare video, de la umbrirea cu rată variabilă, la ray tracing (generarea cât mai naturală a razelor de soare). În plus, Intel spune că va îmbunătăți calitatea imaginii cu ajutorul inteligenței artificiale.

Această caracteristică din urmă, sună familiar pentru gameri, fiind, cel mai probabil, o replică la ceea ce Nvidia numește Super Sampling și prin care imaginea este îmbunătățită prin învățarea profundă, una din specializările AI-ului.

Cei de la Intel au mai dezvăluit, fără să ofere informații suplimentare, numele pe care le vor purta seriile de plăci video care vor fi lansate după Alchemist: Battlemage, Celestial și Druid.

Pe piața soluțiilor grafice, Intel va intra în concurență directă cu AMD și Nvidia.

viewscnt
Afla mai multe despre
intel
placi video
arc
alchemist