Un incendiu important era în curs miercuri, într-o clădire aparținând întreprinderii OVH, specializată în servere informatice, o instalație clasată Seveso, la Strasbourg, a anunțat prefectura din Bas-Rhin, iar 100 de pompieri au fost mobilizați să lupte împotriva flăcărilor în cartierul Port du Rhin, în apropiere de frontiera cu Germania, relatează AFP.
Incendiul a izbucnit către ora 3.00 (4.00, ora României), în estul capitalei alsaciene, scrie News.ro.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Nicio victimă nu a fost înregistrată în incendiu, a anunțat prefectura.
Pompieri depuneau eforturi să împiedice flăcările să se extindă într-o clădire cu patru etaje, în care sunt instalate servere și să nu se extindă la alte clădiri.
O coloană importantă de fum era vizibilă, însă nicio poluare toxică nu a fost detectată, potrivit prefecturii.
OVH este cel mai mare jucător european din domeniul de furnizare de servicii de hosting. Compania găzduiește aproximativ 270.000 de servere și peste 20 milioane de platforme online și are printre clienți cele mai mari 1.000 de companii europene.
CITEȘTE ȘI Cum pot antreprenorii să își salveze firmele chiar de la falimentUrmare a acestui incendiu, și unele site-uri din România sunt afectate și nu funcționează