VIDEO Certificatele Covid - scanate acum de pe un microcip implantat sub piele

VIDEO Certificatele Covid - scanate acum de pe un microcip implantat sub piele
scris 23 dec 2021

O firmă startup din Suedia a creat un microcip care poate fi implantat sub piele, acesta afișând detaliile certificatului Covid când este scanat, relatează Insider.

Compania Dsruptive Subdermals a dezvoltat un implant cu o dimensiune de 2 pe 16 milimetri ce poate fi programat înainte de a fi introdus sub piele, scrie Hotnews.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Susținuți de Orange Fab, românii de la uRADMonitor au construit o rețea de monitorizare a calității aerului ce se bucură de succes în țară și peste hotare CITEȘTE ȘI Susținuți de Orange Fab, românii de la uRADMonitor au construit o rețea de monitorizare a calității aerului ce se bucură de succes în țară și peste hotare

„Am un cip implantat în brațul meu și am programat cipul să am certificatul Covid pe el fiindcă vreau să îl am mereu accesibil”, a relatat Hannes Sjoblad, managerul companiei suedeze, pentru AFP.

Sjoblad a demonstrat (poți vedea AICI înregistrarea video) pentru jurnaliștii agenției de presă franceze cum scanează cipul cu telefonul său pentru a-i afișa un document PDF care arată toate detaliile certificatului Covid european.

„Acest lucru înseamnă că este mereu accesibil atât pentru mine cât și oricine altcineva care vrea să mă scaneze. De exemplu, dacă vreau să merg la film sau la un centru comercial, persoanele pot să îmi verifice statutul de vaccinare chiar și dacă n-am telefonul la mine”, afirmă Sjoblad.

Acesta afirmă că implanturile, care costă 100 de euro, nu sunt dispozitive de urmărire „dacă înțelegi cum funcționează” și că răspund doar când sunt scanate.

„Ele nu au baterie. Nu pot transmite un semnal pe cont propriu. Deci practic sunt pasive. Ele nu îți pot spune niciodată locația, sunt activate doar când le atingi cu telefonul smart”, explică el.

Microcipul de sub piele poate fi ușor actualizat

Sjoblad spune de asemenea că implantul nu trebuie înlăturat pentru a putea fi actualizat.

„Este ușor să actualizezi implantul, poți folosi o aplicație de pe telefonul tău pentru a modifica ce este pe cip. Așa că pot adăuga noi informații pe cip in fiecare zi - ieri era contul meu de LinedIn, azi certificatul Covid, mâine ar putea fi altceva”, susține acesta.

Interesul lui Sjoblad în implanturi subdermice datează încă din 2014, când acesta a organizat petreceri la saloane de tatuaj unde invita oameni să își implanteze microcipuri sub piele.

EXCLUSIV Early Game Ventures va lansa al doilea fond de investiții, cu majorări substanțiale de cifre: Următorul unicorn românesc va apărea în mai puțin de 5 ani CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Early Game Ventures va lansa al doilea fond de investiții, cu majorări substanțiale de cifre: Următorul unicorn românesc va apărea în mai puțin de 5 ani

„Sunt convins că această tehnologie va prinde și vom ajunge să ne gândim că nu este nimic ciudat să ai un implant în mână”, a declarat Sjoblad pentru BBC în 2014.

Deși această idee ar putea părea încă foarte nouă, NPR nota în 2018 că mii de persoane din Suedia și-au implantat cipuri de dimensiunea unui bob de orez deasupra degetului opozabil pentru a se putea scana să intre mai ușor în case, birouri, sălile de forță sau să își valideze călătoria cu mijloacele de transport în comun.

viewscnt
Afla mai multe despre
certificate covid
microcip