Un investitor chinez va cumpăra 25% din producătorul german de roboți Kuka

Un investitor chinez va cumpăra 25% din producătorul german de roboți Kuka
scris 4 iul 2016

Grupul german Voith, specializat în construcții de mașini, a acceptat să-și vândă participația de 25,1% deținută la producătorul de roboți Kuka firmei chineze Midea, pentru aproximativ 1,2 miliarde de euro (1,34 miliarde de dolari), transmit DPA și Reuters.

Prin această tranzacție compania Voith obține dublu față de cât a investit în Kuka, în 2014.

Urmărește-ne și pe Google News

Producătorul chinez de electrocasnice Midea deține deja 13,5% din Kuka iar tranzacția netezește calea pentru preluarea completă a companiei germane, care ar putea avea loc anul viitor.

Luna trecută, ministrul german al Economiei, Sigmar Gabriel, și-a exprimat rezervele față de intenția Midea de a prelua producătorul german de roboți, declarând că ar prefera o preluare de către un alt grup german sau european. Sigmar Gabriel a criticat investițiile realizate de "companiile care vin din țările care nu și-au deschis piețele", o aluzie deschisă la China, chiar dacă a subliniat că nu vizează "nicio țară anume".

Apple a patentat o tehnologie care împiedică telefoanele mobile să înregistreze imagini în timpul concertelor CITEȘTE ȘI Apple a patentat o tehnologie care împiedică telefoanele mobile să înregistreze imagini în timpul concertelor

Dar Midea și Kuka au încercat să atenueze temerile autorităților de la Berlin, dând asigurări că vor menține actualele sedii centrale, fabrici și locuri de muncă.

În ultimii ani, mai multe IMM-uri germane din sectorul industriei au trecut sub control chinez. Legislația germană permite Guvernului să se opună preluării controlului unei companii germane de către o companie străină dacă securitatea sau ordinea publică sunt în pericol însă aceste aspecte nu sunt singurele care ar trebui luate în prezent în considerare, crede Sigmar Gabriel. 

Sursa: Agerpres

viewscnt
Afla mai multe despre
kuka
midea