Dacă premierul Ciucă a anunțat că și-a luat drept consilier pe ION, un dispozitiv de inteligență artificială dezvoltat de cercetători români, partenerii săi de coaliție de la PSD au inițiat acum un proiect legislativ prin care sunt restricționate conținuturile de tip imagine, înregistrare audio sau înregistrare video create, cu ajutorul Inteligenței Artificiale (IA) sau cu ajutorul tehnologiei de augmentare a realității (RV), astfel încât să creeze aparența că o persoană a spus sau a făcut lucruri care, în realitate, nu au fost spuse, respectiv nu au fost făcute de acea persoană. Nerespectarea noilor prevederi se va putea pedepsi cu amendă penală sau închisoare de la 6 luni la 2 ani, conform datelor analizate de Profit.ro.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Inițiatorii au în vedere ceea ce specialiștii în domeniu numesc deepfake-ul și consideră că este mult mai periculos și are un impact mult mai puternic decât știrile false din ultimii ani, deoarece cuprinde toate elementele unui produs de media respectiv text, fotografie, video, audio.
”Imaginile, înregistrările audio și video de tip Deepfake (Fals Sever) pot cauza prejudicii enorme atât în ceea ce privește imaginea, reputația sau demnitatea unei persoane, cât și asupra unor organizații publice, private sau chiar instituții ale statului. Realizarea și distribuirea unor imagini, înregistrări audio sau video de tip Deepfake (Fals Server) pot prejudicia, în funcție de conținutul lor și de contextul în care sunt gestionate, inclusiv interesul social, politic sau de securitate națională a României, pot să erodeze încrederea în instituții ale statului, pot aduce prejudicii de imagine unei persoane”, arată autorii proiectului.
Ei adaugă că tehnologia deepfake-ului a evoluat pentru a fi din ce în ce mai convingătoare și disponibilă publicului, permițând totodată perturbarea industriilor de media, divertisment și în ultimul timp a putut duce și la fraudă financiară considerabilă.
Inițiatorii proiectului mai susțin că este imperativă crearea unui cadru legal și în țara noastră pentru utilizarea acestor tehnologii astfel încât ele să fie permise și notificate ca atare doar atunci când scopul lor este legitim, comercial, identificabil și asumat, respectiv să fie interzise în lipsa acestor notificări, în situația în care ele sunt concepute și difuzate în scop malițios.
Prin urmare, proiectul de lege definește o serie de noțiuni și stabilește condițiile pentru care poate fi reținută o infracțiune în acest sens.
În acest context, deepfake-ul este definit drept conținutul video sau audio creat și gestionat cu ajutorul Inteligenței Artificiale astfel încât să furnizeze aparența ca o persoană a spus sau a făcut lucruri pe care în realitate nu le-a spus, respectiv nu le-a făcut.
Fapta care conduce la realizarea și distribuirea malițioasă de conținut tip Deepfake va fi calificat ca infracțiunie.
CITEȘTE ȘI Senatorii majorității nu vor cu niciun chip ca rudele să aibă acces la datele medicale ale pacientului care a decedat fără a putea să-și dea acordulPrevederile proiectului
Art. 1- În înțelesul prezentei legi prin Deepfake (Falsul Server) se înțelege orice conținut de tip imagine, frłregisfrare audio sau înregistrare video create cu ajutorul Inteligenței Artificiale (IA) sau cu ajutorul tehnologiei de augmentare a realității (RV) astfel încât să creeze aparența că o persoană a spus sau a făcut lucruri care în realitate nu au fost spuse, respectiv nu au fost făcute de acea persoană.
Art. 2 — Realizarea, difuzarea și stocarea pe internet sau în mass -media de conținut tip imagini sau înregisfrări audio -video concepute cu ajutorul tehnologiei IA sau RV și create astfel încât să producă aparența că o persoană a spus sau a făcut lucruri pe care acea persoană în realitate nu le-a rostit, respectiv nu le-a făcut sunt interzise în situația în care nu sunt însoțite de o notificare vizibilă, păsfrată pe cel puțin 10% din suprafața expunerii și pe toată durata difuzării respectivului conțiunt.
Art. 3 - Anunțul de tip avertisment care va fi plasat vizibil, pe cel puțin 10% din suprafața de expunere și pe întreaga derulare a conținutului de tip Deepfake (Fals Server) realizat și difuzat strict în scopul promovării unor produse sau servicii va avea următorul conținut „Acest material conține ipostaze imaginare”.
Art. 4 - Încălcarea dispozițiile art. 2 constituie infracțiune și se pedepsește cu amendă penală sau închisoare de la 6 luni la 2 ani.