UE va evalua dacă sistemul de operare al Apple pentru iPad respectă regulile tehnologice ale blocului

IT&C   
UE va evalua dacă sistemul de operare al Apple pentru iPad respectă regulile tehnologice ale blocului

Autoritățile de reglementare antitrust din UE vor evalua dacă sistemul de operare al Apple pentru iPad-uri respectă regulile de referință ale blocului, menite să limiteze puterea companiilor Big Tech, a anunțat Comisia Europeană, citată de Reuters.

Investigația Executivului UE, care acționează în calitate de agent de supraveghere a concurenței din bloc, a urmat publicării de către Apple a unui raport de conformitate pentru sistemul său de operare pentru iPad, desemnat de comisie în aprilie ca un instrument important prin care companiile ajung la clienți.

Urmărește-ne și pe Google News
Trei oferte depuse pentru construcția primului lot al autostrăzii Pașcani - Suceava CITEȘTE ȘI Trei oferte depuse pentru construcția primului lot al autostrăzii Pașcani - Suceava

”Comisia va evalua acum cu atenție dacă măsurile adoptate pentru sistemul de operare al iPad sunt eficiente în respectarea obligațiilor DMA”, a declarat organul de supraveghere antitrust al UE într-un comunicat.

”Evaluarea Comisiei se va baza, de asemenea, pe contribuția părților interesate”, a spus aceasta.

Apple nu a răspuns imediat la cererea de comentarii.

Legea pentru piețe digitale (Digital Markets Act - DMA), care a intrat în vigoare la începutul acestui an, cere Apple să permită utilizatorilor să seteze browserul web implicit la alegere pe iPad-uri, să permită magazine alternative de aplicații pe sistemul său de operare și să permită căștilor și stilourilor inteligente să acceseze iPad-ul, scrie News.ro.

Nerespectarea DMA poate costa companiile amenzi de până la 10% din cifra de afaceri anuală globală.

viewscnt
Afla mai multe despre
ipad
apple
ue