Twitter a vândut accesul la date publice ale utilizatorilor unui profesor al Universității Cambridge care a obținut și informații aparținând unor milioane de utilizatori ai Facebook, transferate ulterior firmei de consultanță Cambridge Analytica fără consimțământul acestora, transmite Bloomberg.
Aleksandr Kogan, creatorul unui test de personalitate pe Facebook pentru colectarea de informații folosite ulterior de către Cambridge Analytica, a înființat propria sa companie, Global Science Research (GSR). Firma respectivă a obținut, timp de o zi, în 2015, accesul la un volum mare de date publice de pe Twitter, dintr-o perioadă de mai multe luni, scrie News.ro.
”În 2015, GSR a avut o singură dată acces la un eșantion aleatoriu de tweet-uri publice, dintr-o perioadă de cinci luni, respectiv decembrie 2014-aprilie 2015. Pr baza informațiilor recente, am efectuat propria noastră verificare internă și nu am găsit niciun acces la date private ale persoanelor care folosesc Twitter”, a explicat Twitter pentru Bloomberg.
CITEȘTE ȘI T-Mobile și Sprint fuzionează într-un gigant evaluat la 81 miliarde de dolariTwitter a eliminat Cambridge Analytica și entitățile afiliate acesteia din rândul furnizorilor de publicitate. Compania a precizat că GSR a plătit pentru accesul la date, fără să ofere alte informații.
Twitter oferă unor companii, dezvoltatori și utilizatori accesul la date publice, prin intermendiul unui soft (API - application programming interfaces) care solicită și oferă informații. Compania vinde datele unor organizații, care deseori le folosesc pentru analizarea unor evenimente, sentimente sau pentru servicii destinate clienților.
Cel mai mare acces este acordat firmelor, respectiv tweet-uri din ultimele 30 de zile sau acces la tweet-uri începând din 2006. Pentru a obține accesul la date, clienții trebuie să explice cum vor utiliza datele și cine vor fi beneficiarii finali.
Twitter nu vinde mesaje private adresate direct, iar utilizatorii trebuie să opteze dacă vor ca tweet-ul să includă locația.
Veniturile obținute de Twitter din vânzarea de date și alte surse au crescut în primul trimestru cu circa 20%, la 90 de milioane de dolari.
Criticile la adresa Twitter, pentru incapacitatea de a preveni informațiile incoerecte sau abuzurile de pe platforma sa de socializare, au crescut după alegerile prezidențiale din Statele Unite din 2016. În primul trimestru, compania a eliminat peste 142.000 de aplicații conectate la Twitter API, care împreună au fost responsabile de peste 130 de milioane de tweet-uri ”de calitate slabă”, în perioada respectivă. Compania a limitat totodată capacitatea utilizatorilor de a efectua acțiuni coordonate prin intermediul unor conturi multiple.