Traficul de internet fix și mobil - în creștere în contextul implementării tot mai intense a muncii la distanță

Traficul de internet fix și mobil - în creștere în contextul implementării tot mai intense a muncii la distanță
scris 8 apr 2020

Traficul total de date a crescut, în medie, în ultima săptămînă din luna martie, cu 12% în rețelele mobile și cu 20,9% în rețelele fixe, în timp ce traficul de voce a înregistrat creșteri medii de 22% în rețelele mobile și 22,7% în rețelele fixe.

Traficul total de interconectare a crescut, în medie, cu 21% în rețelele mobile și cu 19% în rețelele fixe. Pentru prelucrarea datelor s-a luat ca referință sfârșitul lunii februarie 2020, când a fost înregistrat primul caz de infectare cu virusul COVID-19 în România.

Urmărește-ne și pe Google News
Costuri și dificultăți în obținerea semnăturii electronice, obligatorie pentru firmele care vor facilități, dar și pentru digitalizarea plăților în criza coronavirus CITEȘTE ȘI Costuri și dificultăți în obținerea semnăturii electronice, obligatorie pentru firmele care vor facilități, dar și pentru digitalizarea plăților în criza coronavirus

Conform informațiilor transmise de furnizori, în rețelele mobile, traficul de date a înregistrat creșteri medii de 12% (fiind înregistrate creșteri între 7 % și 20%). În rețelele fixe, traficul de date a crescut în medie cu 20,9%, furnizorii raportând creșteri între 18% și 27%.

În rețelele mobile, traficul de voce a crescut în medie cu 22% (fiind înregistrate creșteri între 18,2 % și 24%), iar în rețelele fixe, cu 22,7%, furnizorii raportând creșteri între 8,5% și 44,7%.

Traficul total de interconectare raportat de furnizorii de comunicații electronice a înregistrat o creștere medie de 21% în rețelele mobile, fiind înregistrate creșteri între 17,7% și 24%. În rețelele fixe, traficul total de interconectare a crescut în medie cu 19%, fiind raportate creșteri între 6,3% și 41%.

În general, furnizorii au experimentat un număr în creștere de situații de congestie pe rețelele mobile de acces (peste 80% grad de încărcare a porturilor utilizate și a resurselor radio de acces).

Traficul de date total raportat de către principalele puncte comune de interconectare din România, peering plus tranzit, (IXPs) a crescut cu valori între 10% și 33%.

FOTO Huawei a prezentat seria de smartphone-uri P40 CITEȘTE ȘI FOTO Huawei a prezentat seria de smartphone-uri P40

La solicitarea ANCOM, furnizorii au transmis creșterile medii ale traficului înregistrate la finalul lunii martie luând ca dată de referință (stare de normalitate) perioada în care s-a confirmat în Romania primul caz de COVID-19 (25 februarie 2020).

Pentru a asigura continuitatea furnizării serviciilor în cazul creșterii traficului de date, furnizorii au luat măsuri pentru a monitoriza mai eficient capacitatea disponibilă a rețelei și a interveni unde este necesar, dar și măsuri pentru modernizarea echipamentelor de rețea și simplificarea și eficientizarea procesului de achiziții.

Creșterea traficului de voce și de date vine în contextul implementării tot mai intense a muncii la distanță, a mutării cursurilor școlare și universitare în mediul online și a creșterii semnificative a componentei de entertainment online.

viewscnt
Afla mai multe despre
traficul de internet
ancom