Threads începe să afișeze reclame

Threads începe să afișeze reclame
scris sâmbătă, 10:05

Cea mai nouă rețea socială deținută de Meta a început să testeze afișarea reclamelor, care au lipsit până acum din cadrul acesteia.

Șeful Instagram și Threads Adam Mosseri a anunțat că a fost inițiat un test care privește introducerea reclamelor pe rivalul la X dezvoltat de Meta.

Urmărește-ne și pe Google News

Testul, conform șefului platformei, constă în afișarea reclamelor unui număr limitat de utilizatori, înainte de extinderea la nivelul întregii rețele.

Threads oferă posibilitatea programării postărilor CITEȘTE ȘI Threads oferă posibilitatea programării postărilor

Reclamele, la fel ca pe Facebook și Instagram, vor apărea între postări. Pentru acest test, compania a selectat un număr limitat de branduri.

Meta spune că brandurile pot extinde campaniile publicitare actuale pe Threads, ceea ce înseamnă că această rețea va folosi infrastructura de publicitate actuală.

Brandurile vor avea la dispoziție un filtru care le va permite să aleagă nivelul de „sensibilitate” al conținutului alături de care vor fi afișate reclamele.

Banca Centrală Europeană: Nevoia unui euro digital crește în fața strategiei cripto a lui Donald Trump CITEȘTE ȘI Banca Centrală Europeană: Nevoia unui euro digital crește în fața strategiei cripto a lui Donald Trump

Asta ar trebui, cel puțin în teorie, să ofere un anumit nivel de control brandurilor asupra locurilor în care le sunt afișate reclamele, în contextul în care Meta a decis să renunțe la moderare.

Threads are deja peste 300 de milioane de utilizatori, iar implementarea reclamelor va ajuta compania să-și crească veniturile.

Cel mai probabil, la început va fi afișat un număr redus de reclame, dar numărul acestora va crește masiv în timp, așa cum s-a întâmplat cu Facebook și Instagram.

viewscnt
Afla mai multe despre
meta
threads
reclame