Societatea Națională de Radiocomunicații (SNR) trebuie să-i achite lui Gabriel Grecu, care a condus compania între anii 2012 – 2015, suma de 200.730 lei pentru daune interese, conform unei hotărâri a Tribunalului București. Decizia instanței a fost atacată de către companie la Curtea de Apel București.
Gabriel Grecu a condus SNR în perioada guvernării PSD (2000 – 2004) și PSD - PDL (2009) și a revenit la conducerea operatorului telecom în a doua parte a anului 2012, înlocuindu-l pe Cristian Nițu.
Apropiat al fostului ministru al Comunicațiilor Dan Nica, Grecu a fost revocat de la șefia operatorului pentru “neatingerea obiectivelor de performanță asignate”, conform unui anunț din martie 2015 al fostului Minister pentru Societatea Informațională, în prezent Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, acționarul unic al SNR.
CITEȘTE ȘI Sport.ro se transformă. Televiziunea va difuza filme dedicate bărbaților“O parte dintre acestea se referă la pașii necesari implementării televiziunii digitale până la data stabilită (iunie 2015 – n.r.) și la nerespectarea unor hotărâri ale acționarului unic cu privire la această temă”, se mai spunea în anunțul ministerului.
SNR a inițiat, în decembrie 2014, o licitație pentru realizarea unei rețele naționale de televiziune digitală în baza a trei licențe (multiplexe), contract estimat la 428,54 milioane de lei, fără TVA, dar compania nu a primit nicio ofertă la expirarea termenului, în luna februarie 2015.
Ulterior, în luna mai 2015, operatorul a inițiat o altă procedură de atribuire, care avea ca scop realizarea unei rețele naționale de televiziune digitală (prima parte) în baza unei licențe (multiplex), contract estimat la 101,6 milioane de lei, fără TVA, dar a anulat-o în august 2016, după ce instanța a menținut decizia prin care operatorul a respins, în urma unei reevaluări, oferta depusă de Frontal Communication în asociere cu GatesAir Inc (SUA).
La licitație s-a înscris și Ericsson România și Ericsson Suedia, dar oferta, inițial declarată câștigătoare de către SNR, a fost respinsă de instanță în urma unei contestații înaintate de Frontal Communication.
CITEȘTE ȘI Cum ”apar” și ”dispar ” miliardele din buget: Cât este eroare și cât premeditareDemis în martie 2015, Grecu a atacat decizia de revocare la Tribunalul București o lună mai târziu. Instanța s-a pronunțat în favoarea fostului șef al SNR în 2016, dar compania a atacat sentința la Curtea de Apel București, primul termen fiind programat în data de 2 februarie.
Interesant este faptul că acționarii SNR nu au aprobat, anul trecut, contractarea, cu titlu de excepție, de servicii juridice pentru acest litigiu, cu o valoare maximă de 4.000 de lei, propunerea fiind respinsă pentru că nu era temeinic justificată.
Astfel, SNR a fost reprezentată în dosar de consilierii juridici ai companiei.
SNR este cel mai mare jucător local în domeniul broadcasting-ului (difuzare și transport programe radio și TV). De asemenea, sub brandul Radiocom, SNR este furnizor de rețele și servicii de comunicații, transfer de date și Internet.
Anul trecut, afacerile operatorului au scăzut cu 15,3%, la 280,64 milioane de lei. De asemenea, pierderea SNR a crescut de la 1,7 milioane de lei la 28,3 milioane de lei.