Operatorul aplicației de mesagerie Snapchat a atras fonduri de 1,81 miliarde de dolari prin intermediul unei oferte de acțiuni, suma obținută sugerând un interes mare pentru companie din partea investitorilor, în pofida îngrijorărilor că are probleme în atragerea publicității, relatează Reuters.
Snapchat nu a dezvăluit la cât a fost evaluată compania în ultima rundă de finanțare, în documentele publicate joi, scrie News.ro.
Site-ul de specialitate TechCrunch a relatat luni că Snapchat ar putea fi evaluată la circa 20 de miliarde de dolari.
Snapchat, a cărei aplicație permite utilizatorilor să trimită rapid conținut video, fotografii și mesaje, a fost în centrul îngrijorărilor că evaluarea companiei nu este justificată, din cauza lipsei de constanță a veniturilor.
CITEȘTE ȘI KPMG: Manchester United și Real Madrid - cele mai valoroase echipe de fotbalÎntre investitorii care au participat la actuala rundă de plasament se află General Atlantic, Sequoia Capital, T. Rowe Price, Lone Pine și Fidelity, potrivit unor surse citate de TechCrunch.
Reprezentanții Snapchat nu au fost disponibili pentru comentarii.