Senatul a adoptat, decizional, proiectul de lege prin care poziția de președinte al ANCOM e asimilată funcției de ministru

Senatul a adoptat, decizional, proiectul de lege prin care poziția de președinte al ANCOM e asimilată funcției de ministru
scris 8 sep 2020

Senatul a adoptat, marți, decizional, proiectul de lege care modifică și completează ordonanța de urgență 22/2009 privind înființarea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, prin care funcția de președinte al ANCOM este asimilată uneia de ministru, iar cea de vicepreședinte al instituție e asimilată funcție de secretar de stat. Salariul președintelui instituției ete stabilește la nivelul a 5 salarii medii la nivelul instituției, aferente lunii ianuarie a fiecărui an, iar cel al vicepreședinților ANCOM la nivelul a 4,5 salarii medii, mai prevede propunerea legislativă.

Senatul a adoptat raportul de admitere cu amendamente admise și respinse al comisiilor juridică și pentru comunicații la proiectul de lege cu 88 de voturi „pentru”, 38 „împotrivă” și patru abțineri, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

„Funcțiile de președinte și vicepreședinte ANCOM sunt funcții de demnitate publică asimiliate funcției de ministru, respectiv secretar de stat, care conferă dreptul la organizarea cabinetului demnitarului în conformitate cu dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare”, arată un amendament admis la raportul favorabil al liderului senatorilor PSD Radu Preda.

Samsung își va păstra poziția de lider pe piața smartphone-urilor. Viitorul este sumbru pentru Huawei CITEȘTE ȘI Samsung își va păstra poziția de lider pe piața smartphone-urilor. Viitorul este sumbru pentru Huawei

Un alt amendament al senatorului PSD Scarlat Iriza stabilește că:  „Salariul președintelui ANCOM se stabilește la nivelul a 5 salarii medii la nivelul instituției, aferente lunii ianuarie a fiecărui an, salariul vicepreședinților ANCOM se stabilește la nivelul a 4,5 salarii medii la nivelul instituției, iar remunerarea membrilor Comitetului de reglementare se stabilește la nivelul a 4 salarii medii la nivelul lunii ianuarie a fiecărui an”.

De asemenea, hotăririle ANCOM sunt adoptate cu majoritate simplă. În caz de paritate a voturilor, votul președintelui este decisiv – amendament liderul senatorilor PSD Radu Preda.

Membrii Comitetului de reglementare al ANCOM, inclusiv președintele și vicepreședinții, trebuie să îndeplinescă următoarele condiții pentru numire: să fie cetățeni români, cu o experiență de cel puțin 5 ani în domeniul comunicațiilor, în domeniul științelor inginerești, în domeniul economic, juridic sau în alte domenii ale științelor sociale, conform unui al amendament al liderului senatorilor PSD Radu Preda.

Totodată, „durata mandatului președintelui și al vicepreședinților ANCOM este de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii pe aceeași perioadă o singură dată. Mandatul președintelui și al vicepreședinților ANCOM încetează în următoarele situații: a) în situația imposibilității de a-și îndeplini mandatul mai mult de 120 de zile calendaristice consecutive; b) în caz de condamnare penală prin hotărâre judecătorească definitivă, pentru care nu a intervenit reabilitarea; c) în caz de nerespectare a termenului de 3 luni pentru ieșirea din starea de incompatibilitate reglementat la alin. (8); d) prin demisie; e) prin deces; f) la expirarea sa; g) prin demitere, în cazul în care nu mai îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (3) și (4), în condițiile alin. (8) sau în situații excepționale, atunci când, prin acțiunile lor, au afectat în mod grav independența funcțională a autorității față de entitățile prevăzute la art. 18 alin. (5)”.

Președintele sau vicepreședinții care, în momentul numirii sau pe parcursul mandatului, se află în una dintre situațiile de incompatibilitate au la dispoziție un termen de cel mult 3 luni pentru ieșirea din incompatibilitate, potrivit raportului de admitere al proiectului de lege.

USR a anunțat marți că va vota împotriva „inițiativei legislative pentru politizarea ANCOM”.

„Este, în fapt, o altă tentativă a PSD de îngenunchere a unei instituții autonome de reglementare”, au afirmat reprezentanții USR.

Senatoarea USR Silvia Dinică explică faptul că ”proiectul vizează ca schema de conducere a instituției să crească de la 3, la 7 posturi, care vor putea fi ocupate inclusiv de membrii partidelor politice, fiind eliminată restricția din actuala lege care interzice președintelui și vicepreședinților ANCOM să fie membri ai unui partid politic pe durata exercitării mandatului”.

„Tot prin modificările propuse în acest proiect, regăsim relaxarea criteriilor pe care trebuie să le îndeplinească cei care vor ocupa funcțiile din această nouă structură de conducere. Astfel, vor fi acceptate ca membri ai Comitetului de Reglementare și persoanele care au studii universitare de licență/superioare de lungă durată absolvite în domeniul științelor sociale, lucru care până acum nu era posibil. Mai mult, membrii care vor alcătui acest Comitet de reglementare nu vor fi trași la răspundere, nici civil, nici penal, în eventualitatea în care instanțele judecătorești constată îndeplinirea sau omisiunea de către aceste persoane, «cu bună credință» și «fără neglijență», a sarcinilor care le revin conform legii”, afirmă Dinică.

Inițiativa legislativă a fost adoptată pe 25 august de către Camera Deputaților, ca prim for sesizat și marți decizional de către Senat. Prin urmare, legea adoptată de Parlament merge la promulgare la președintele României. 

viewscnt
Afla mai multe despre
senat
ancom