Șeful Siveco România a încasat dividende nete de 1,13 milioane de lei. Aproape 20 milioane de lei au revenit soțului fostului CEO Irina Socol, Alexandru Rădășanu

Șeful Siveco România a încasat dividende nete de 1,13 milioane de lei. Aproape 20 milioane de lei au revenit soțului fostului CEO Irina Socol, Alexandru Rădășanu
scris 7 ian 2017

Acționarii Siveco România au hotărât distribuirea de dividende nete de 21,66 milioane de lei din profitul nedistribuit provenit din anii 2010 – 2013 și rezultatul exercițiului financiar 2015. Cea mai mare sumă i-a revenit lui Alexandru Rădășanu, soțul fostului director general al companiei, Irina Socol, care va încasa 19,69 milioane de lei.

Socol a condus Siveco România de la înființare, în 1992, și până în aprilie 2014, când a fost înlocuită de Florin Ilia, după ce a fost arestată într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul comercializării de aplicații software.

Rădășanu deține o cotă de 27,6952% în acționariatul companiei, dar, conform unei hotărâri din noiembrie 2016, ponderea de participare la profitul și pierderile societății a fost majorată la 89,0753%.

Fostul șef al SIVECO Romania, Irina Socol, a cedat acțiuni către 35 de angajați ai companiei și iese din acționariat CITEȘTE ȘI Fostul șef al SIVECO Romania, Irina Socol, a cedat acțiuni către 35 de angajați ai companiei și iese din acționariat

Pe de altă parte, Siveco Netherlands BV (Olanda), cel mai important acționar al companiei, cu o cotă de 62,3801%, va primi 227.836 lei, sumă care reprezintă 1% din totalul divedendelor nete. Anterior, cota de participare la profit și pierderi era de 62,3801%.

Actualul șef al Siveco România, Florin Ilia, care deține un pachet reprezentând 5,1098% din capitalul social al producătorului de aplicații software, va primi dividende nete de 1,13 milioane de lei, sumă corespunzătoare cotei de participare la acționariat.

Ceilalți 36 acționari vor primi din repartizarea profitului sume nete cuprinse între 6.038,62 lei și 44.696 lei, în funcție de cota de participare la capitalul social.

Suma brută alocată dividendelor a fost de 22,78 milioane de lei.

Irina Socol, fondatoarea Siveco, condamnată definitiv la doi ani și jumătate închisoare cu executare CITEȘTE ȘI Irina Socol, fondatoarea Siveco, condamnată definitiv la doi ani și jumătate închisoare cu executare

Banii alocați dividendelor provin din profitul rămas nerepartizat al Siveco Romania din anii 2010 – 282.591 lei, 2011 – 10.713.307 lei, 2012 – 18.486.751 lei, 2013 – 17.231.471 lei și 2015 – 10.590.887 lei.

În 2014, pierderea companiei s-a ridicat la 34,52 milioane de lei și a fost acoperită din profitul anilor 2010-2013 și 2015. Pierderile din 2014 au fost provocate de plata, în aprilie 2015, a datoriilor companiei către ANAF în legătură cu dosar de evaziune fiscală în care a fost implicată Irina Socol. Suma a depășit 7 milioane de euro.

“Societatea nu va înregistra vreo nouă pierdere contabilă în anul 2016, exercițiul financiar curent urmând a se încheia cu profit”, se arată în preambulul ședinței acționarilor Siveco Romania desfășurată în a doua parte a lunii decembrie 2016.

Siveco România și-a început activitatea în anul 1992 și este cel mai mare producător local de aplicații software.

În perioada 2011 – 2015, instituții și companii controlate de stat au atribuit Siveco Romania prin licitație contracte în domeniul IT&C în sumă de 430,14 milioane de lei, dintr-un total de 1,48 miliarde de lei, potrivit datelor Agenției pentru Agenda Digitală a României (AADR).

Afacerile Siveco Romania au scăzut în 2015 cu 13,6%, la 222,7 milioane de lei, în timp ce rezultatul net al activitații a revenit pe plus, de 10,6 milioane de lei, de la pierderi de 28,2 milioane de lei în 2014, potrivit datelor companiei.

 

Urmărește-ne și pe Google News
viewscnt
Afla mai multe despre
siveco
dividende
pierderi
profit
socol
radasanu
ilia