Samsung se grăbește să-și lanseze mai devreme smartphone-ul premium Galaxy S, pentru a depăși Huawei

Samsung se grăbește să-și lanseze mai devreme smartphone-ul premium Galaxy S, pentru a depăși Huawei
scris 9 nov 2020

Samsung Electronics și-ar putea lansa mai repede smartphone-ul premium Galaxy S, pentru a-și spori cota de piață în detrimentul Huawei și pentru a se apăra de concurența din partea Apple, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.

Huawei nu raportează datele privind vânzările de telefoane. Conform datelor firmei de cercetare de piață Canalys, în trimestrul doi din 2020, grupul sud-coreean Samsung și-a pierdut poziția de lider pe piața telefoanelor inteligente, după ce a livrat 53,7 milioane de dispozitive, fiind întrecut de compania chineză Huawei, care a vândut 55,8 milioane de unități. Este pentru prima dată în ultimii nouă ani când o altă companie în afară de Apple sau Samsung domină piața, informează raportul Canalys.

Urmărește-ne și pe Google News
Endomondo, una dintre cele mai populare aplicații de fitness, se închide CITEȘTE ȘI Endomondo, una dintre cele mai populare aplicații de fitness, se închide

În timp ce vânzările Huawei au scăzut cu 5% în perioada aprilie - iunie 2020, comparativ cu perioada similară din 2019, Samsung a raportat un declin de 30%, după ce pandemia de coronavirus (COVID-19) a dus la perturbări pe piețele sale cheie, cum ar fi Brazilia, SUA și Europa, susțin analiștii. Dar în trimestrul trei din 2020 grupul sud-coreean Samsung și-a recâștigat poziția de lider pe piața smartphone-urilor, parțial în urma restricțiilor impuse Huawei de către SUA, scrie Agerpres.

viewscnt
Afla mai multe despre
samsung
galaxy s