Gigantul tehnologic Salesforce deschide un centru de inteligență artificială la Londra, făcând un pariu optimist pe Marea Britanie, ca centru tehnologic global, transmite CNBC.
Gigantul american de software a anunțat că deschide o unitate de peste 40.000 de metri pătrați în clădirea Blue Fin din Londra, care poate găzdui peste 300 de persoane. Acesta va fi folosit pentru a încuraja colaborarea între firmele de tehnologie, experții AI, partenerii Salesforce și clienți, a spus compania, precum și pentru a facilita programele de instruire și perfecționare AI.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Salesforce a spus că se așteaptă ca centrul AI să joace un rol în crearea a 500.000 de locuri de muncă legate de AI în Regatul Unit, scrie News.ro.
Facilitatea se va deschide oficial pe 18 iunie, cu un eveniment gratuit pentru a instrui peste 100 de dezvoltatori.
Salesforce a spus că centrul, care este planificat să fie primul dintre multe la nivel global, îi va sprijini afacerile din Marea Britanie și Irlanda. Acesta va fi condus de directorul general al companiei din Marea Britanie și Irlanda, Zahra Bahrololoumi.