Rețeaua de socializare Parler, din nou disponibilă

Rețeaua de socializare Parler, din nou disponibilă
scris 16 feb 2021

Rețeaua de socializare conservatoare Parler, foarte populară printre adepții dreptei radicale americane și care dispăruse aproape total după asaltul asupra Capitoliului din Washington de către susținători ai fostului președinte Donald Trump în 6 ianuarie, a anunțat că a revenit la activitatea sa online, relatează Reuters.

Într-un comunicat, Parler a declarat că noua sa platformă se sprijină pe o "tehnologie viabilă și independentă", scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Hotel din Mamaia - obligat de instanță să restituie unui client banii pe sejur CITEȘTE ȘI Hotel din Mamaia - obligat de instanță să restituie unui client banii pe sejur

Rețeaua a anunțat de asemenea numirea lui Mark Meckler ca nou director general interimar, după destituirea lui John Matze la începutul lunii.

Aplicația Parler fusese suspendată după 6 ianuarie de cea mai mare parte a celor mai importanți furnizori de servicii precum Google, Apple și Amazon, care o acuzau că nu a luat măsurile necesare pentru a limita mesaje care incitau la violență.

Parler a precizat luni că va fi disponibilă în această săptămână pentru utilizatorii care dispun deja de aplicația sa și că ea se va deschide pentru noii utilizatori de săptămâna viitoare.

viewscnt
Afla mai multe despre
parler
retea de socializare