Astăzi este data limită stabilită în Regulamentul privind serviciile digitale (DSA) pentru ca toate platformele online și motoarele de căutare online (cu excepția microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici) să își publice pentru prima dată numărul de utilizatori din UE. De acum încolo, acestea vor trebui să facă operațiunea cel puțin o dată la șase luni.
Urmărește-ne și pe Google News
Scopul acestei cerințe este de a determina dacă platformele online și motoarele de căutare online se încadrează în categoria platformelor online foarte mari (VLOP) sau motoarelor de căutare online foarte mari (VLOSE) în temeiul DSA, definite ca fiind cele care ajung la mai mult de 10% din populația UE sau 45 de milioane de utilizatori. Aceste platforme și motoare de căutare de mari dimensiuni vor face obiectul unor obligații suplimentare, cum ar fi efectuarea unei evaluări a riscurilor și luarea unor măsuri corespunzătoare de reducere a acestora.
De asemenea, Comisia lansează o consultare publică privind procedurile de aplicare a DSA. Consultarea va dura o lună, până la 16 martie 2023, și va contribui la conturarea normelor finale ale Comisiei privind punerea în aplicare.
DSA, care a intrat în vigoare la 16 noiembrie 2022, creează un nivel fără precedent de supraveghere publică a platformelor online din întreaga Uniune, atât la nivel național, cât și la nivelul UE. Aceasta împuternicește Comisia să adopte norme procedurale în legătură cu aplicarea DSA. Proiectul de norme de punere în aplicare vizează să asigure proceduri eficiente în temeiul noii legislații, să ofere certitudine juridică cu privire la drepturile și obligațiile procedurale pentru companiile în cauză. Printre acestea se numără dreptul părților de a fi audiate și de a avea acces la dosar, dar și acțiunile de monitorizare ale Comisiei, care poate ordona platformelor și motoarelor foarte mari să ofere acces la bazele de date și la algoritmii lor.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Potrivit Reuters, Google, Meta, Twitter și Apple sunt companiile care se vor confrunta cu reguli mai stricte în UE privind conținutul online, pe baza numărului lunar de utilizatori publicat.
Twitter a declarat că are, în medie, 100,9 milioane de utilizatori lunari în UE, pe baza unei estimări a ultimelor 45 de zile.
CITEȘTE ȘI GALERIE FOTO Oppo a prezentat smartphone-ul pliabil Find N2 Flip
Alphabet a precizat că numărul mediu lunar de utilizatori conectați a fost de 278,6 milioane la Google Maps, 274,6 milioane la Google Play, 332 milioane la Google Search, 74,9 milioane la Shopping și 401,7 milioane la YouTube.
Apple a declarat că doar versiunea App Store pentru iPhone, cu peste 45 de milioane de utilizatori lunari, se califică drept o platformă online foarte mare. Dar va aplica aceleași reguli și la App Store pentru iPad, calculatoare Mac, Apple Watch și TV.
"Apple intenționează, în mod complet voluntar, să alinieze fiecare dintre versiunile existente ale App Store (inclusiv cele care nu îndeplinesc în prezent pragul de desemnare VLOP) la cerințele existente ale DSA pentru VLOP, deoarece obiectivele DSA se aliniază cu obiectivele Apple de a proteja consumatorii de conținutul ilegal", se arată într-un comunicat.
La începutul acestei săptămâni, Meta Platforms a declarat că a avut 255 de milioane de utilizatori activi lunar pe Facebook în UE și aproximativ 250 de milioane de utilizatori activi lunar pe Instagram în ultimele șase luni din 2022.