Potrivit acestora, producătorul american de cipuri a impus condiții contractuale neobișnuit de stricte: plata completă la momentul plasării comenzii, fără posibilitatea anulării, rambursării sau modificării configurației ulterior.
În unele cazuri speciale, clienții pot oferi asigurări comerciale sau garanții sub formă de active, ca alternativă la plata cash.
În mod tradițional, Nvidia a cerut avansuri de la clienții chinezi, însă anterior accepta uneori doar un depozit inițial. Pentru H200, compania a decis să aplice reguli mult mai dure, tocmai din cauza incertitudinii legate de aprobarea importurilor de către autoritățile chineze, au precizat sursele, care au dorit să își păstreze anonimatul, scrie News.ro
Companiile chineze de tehnologie au plasat comenzi pentru peste 2 milioane de cipuri H200, fiecare evaluat la aproximativ 27.000 de dolari, depășind stocul actual al Nvidia, estimat la circa 700.000 de unități. Deși producători locali, precum Huawei, au dezvoltat procesoare AI alternative, performanța acestora rămâne inferioară H200 în antrenarea modelelor avansate de inteligență artificială.
Potrivit unor informații Bloomberg, China ar putea aproba o parte dintre importurile de H200 chiar în acest trimestru, însă doar pentru utilizări comerciale selectate, excluzând armata, agențiile guvernamentale sensibile, infrastructura critică și întreprinderile de stat.
În paralel, Beijingul le-ar fi cerut recent unor companii tehnologice să suspende temporar comenzile, în timp ce autoritățile decid ce volum de cipuri produse local trebuie achiziționat concomitent cu fiecare comandă de H200.
Directorul general al Nvidia, Jensen Huang, a declarat în această săptămână că cererea din China pentru H200 este ”foarte ridicată” și că lanțul de aprovizionare a fost accelerat pentru a crește producția. El a subliniat că aprobările nu vor fi anunțate formal, dar că existența comenzilor va indica faptul că livrările sunt permise.
Strategia de plată integrală în avans transferă practic riscul de reglementare de la Nvidia către clienți, care trebuie să blocheze capital fără certitudinea că vor primi sau putea utiliza cipurile conform planurilor. Măsura reflectă poziția delicată a companiei, prinsă între cererea puternică din China și constrângerile politice și comerciale din ambele țări.
Administrația Trump a permis recent exporturile de H200 către China, cu condiția plății unei taxe de 25% către guvernul SUA, după ce anterior interzisese vânzarea de cipuri AI avansate.
Nvidia a fost deja afectată anul trecut de schimbări bruște de politică, fiind nevoită să înregistreze pierderi de 5,5 miliarde de dolari din stocuri, după interzicerea unui alt model destinat pieței chineze.
Primele livrări de H200 ar urma să fie onorate din stocurile existente, înainte de Anul Nou Lunar, la mijlocul lunii februarie, în timp ce Nvidia discută cu Taiwan Semiconductor Manufacturing Co despre extinderea capacităților de producție, inclusiv pentru 2026.














