Nvidia a cumpărat ARM cu 40 de miliarde de dolari

Nvidia a cumpărat ARM cu 40 de miliarde de dolari
scris 14 sep 2020

După săptămâni de zvonuri și informații pe surse, Nvidia a confirmat achiziționarea producătorului de chipset-uri Arm de la Softbank.

Nvidia a confirmat că a plătit 40 de miliarde de dolari pentru a cumpăra Arm de la Softbank, după ce Softbank cumpărase Arm, cu 4 ani în urmă, pentru 31 de miliarde de dolari.

Urmărește-ne și pe Google News

Softbank a obținut prin această vânzare aproape cu un sfert mai mult decât a plătit în 2016 pentru a cumpăra Arm, însă, între timp, valoarea producătorului britanic de chipset-uri a și crescut semnificativ.

Apple relaxează unele condiții privind plățile în App Store CITEȘTE ȘI Apple relaxează unele condiții privind plățile în App Store

Prin această achiziție, Nvidia, a cumpărat tehnologia și drepturile de proprietate intelectuală folosite în producerea procesoarelor de companii precum Qualcomm, Apple și Samsung.

Perspectiva pentru Arm este, de asemenea, una cât se poate de pozitivă. Microsoft va dezvolta o versiune cu Arm a laptopurilor sale cu Windows, Surface, iar Apple va începe în curând să comercializeze laptopuri și PC-uri cu procesoare Arm în locul Intel.

Cu această achiziție, Nvidia, care este cel mai important producător de soluții grafice, va avea un important cuvânt de spus și în zona procesoarelor.

Arm va funcționa de acum înainte ca o divizie Nvidia, dar își va păstra modelul actual de business (open-licensing) și va avea în continuare sediul în Cambridge, Marea Britanie.

Pentru Nvidia, investiția în Arm este “este o nouă etapă în dezvoltarea AI computing-ului”, ambele companii văzând inteligența artificială ca având mari oportunități de creștere. AI-ul va rula pe chipset-urile Arm care vor fi folosite pe toate tipurile de dispozitive, de la smartphone-uri la servere.

De altfel, cu această ocazie, Nvidia spune că va construi în Marea Britanie un nou centru de cercetare în domeniul inteligenței artificiale.

viewscnt
Afla mai multe despre
nvidia
arm