Nokia oferă 347 milioane euro pentru preluarea companiei de software Comptel

Nokia oferă 347 milioane euro pentru preluarea companiei de software Comptel
scris 9 feb 2017

Nokia va lansa o ofertă publică pentru preluarea dezvoltatorului finlandez de software Comptel în schimbul a circa 347 milioane de euro, mutare prin care Nokia, cândva cel mai mare producător de telefoane mobile, își extinde prezența pe segmentul de software pentru telecomunicații.

Nokia oferă 3,04 euro în numerar pentru o acțiune Comptel, cu 28,8% peste cotația de închidere de miercuri, potrivit unui comunicat al grupului suedez.

Urmărește-ne și pe Google News

Achiziția Comptel “face parte din strategia Nokia de a construi o divizie de software independentă, prin extinderea și consolidarea portofoliului de software existent”, se arată în document.

Nokia ar putea dezvolta propriul asistent digital inteligent, după modelul Apple și Google CITEȘTE ȘI Nokia ar putea dezvolta propriul asistent digital inteligent, după modelul Apple și Google

Comptel, companie fondată în 1986 la Helsinki, a recomandat acționarilor să accepte oferta. Compania de software a obținut venituri de 98 milioane de euro în 2015 și are peste 800 de angajați în 32 de țări. Printre clienții Comptel se numără operatorul american de telefonie T-Mobile, Axtel (Mexic), Cosmote, Deutsche Telekom, Vodafone România și Orange România.

După vânzarea către Microsoft a diviziei de telefoane mobile, în 2013, Nokia și-a concentrat activitatea pe segmentele echipamentelor telecom și cercetare și inovare. În ianuarie anul trecut, grupul finlandez a finalizat achiziția rivalului francez Alcatel-Lucent în schimbul a 15,6 miliarde de euro, cea mai mare tranzacție din istoria grupului.

Marca de telefoane Nokia, la care Microsoft a renunțat anul trecut, a fost relansată oficial pe piață la începutul acestui an. Noile smartphone-uri sunt produse de HDM Global și vândute sub marca Nokia, în baza unui contract de licențiere valabil 10 ani.

viewscnt
Afla mai multe despre
nokia
comptel
achizitie