Firefox va avea în curând o versiune care va include facilități suplimentare, dar pentru care utilizatorii vor trebui să plătească.
CEO-ul Mozilla, Chris Beard, a făcut cunoscut faptul că undeva în toamna acestui an va fi lansată o versiune diferită de Firefox, care va include funcții pe care varianta actuală nu le are și care va fi disponibilă pe bază de abonament lunar.
Nici cei de la Mozilla nu știu la ora actuală exact ce funcții va include Firefox în variantă plătită, însă se pare că printre acestea se vor afla un VPN și un serviciu de stocare online.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Șeful companiei a dat asigurări că versiunea actuală de Firefox nu va suferi modificări și că nu vor exista cazuri în care funcțiile acesteia să fie mutate către varianta disponibilă pe bază de abonament.
Chiar și cu aceste asigurări, este greu de crezut că focusul Mozilla nu se va muta către varianta Premium, ceea ce ar putea afecta dezvoltarea versiunii standard.
Mozilla are în prezent două surse de finanțare, însă vrea să creeze o a treia sursă și să le balanseze pe toate trei. Mozilla face bani în prezent din căutările web și din conținutul sponsorizat în cadrul serviciului Pocket, serviciu pe care l-a achiziționat în februarie 2017.
Peste 90% din veniturile companiei vin din căutare, în special din deal-ul pe care Mozilla îl are cu Google.