Ministrul Digitalizării: În zece ani vom vedea o altă Românie din perspectivă digitală

Ministrul Digitalizării: În zece ani vom vedea o altă Românie din perspectivă digitală
scris 24 mar 2021

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), Ciprian Teleman, a afirmat miercuri că în zece ani va fi o altă Românie din perspectivă digitală, însă "vom vedea lucruri mult mai repede" pentru că suntem angajați în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) care are stabilite niște termene.

"În zece ani vom vedea o cu totul și cu totul altă Românie din perspectiva asta digitală însă o să vedem lucruri mult mai repede pentru că suntem angajați în acest Plan Național de Redresare și Reziliență care are niște termene - asta este, cred, cea mai bună caracteristică a PNRR-ului. Până în august 2026, de acei bani care vor fi alocați pentru digitalizare, va trebui să avem ceva. Așa că aici sunt optimist - din punct de vedere al conectivității, acoperirii cu conectivitate la niveluri superioare, la niveluri ridicate, din punctul de vedere al interoperabilității cred că vom bifa lucruri pentru acei utilizatori pe care îi avem acum, dar asta va fi deschiderea de drum spre a integra, a include în spațiul digital și restul populației, restul economiei", a declarat Ciprian Teleman, la evenimentul online "Digitalizarea, calea spre reforma societății și a statului? Avantaje, provocări, amenințări".

Urmărește-ne și pe Google News
Prin eMAG Ads, antreprenorii își pot promova produsele la peste 500.000 de potențiali clienți CITEȘTE ȘI Prin eMAG Ads, antreprenorii își pot promova produsele la peste 500.000 de potențiali clienți

Potrivit acestuia, în ceea ce privește PNRR, bugetul pentru digitalizare este în jur de 4 miliarde de euro, scrie Agerpres.

"Pentru digitalizare bugetul este în jur de 4 miliarde de euro, împărțiți pe anumite categorii. Cea mai consistentă parte va merge către cloud-ul guvernamental, care înseamnă chiar întregul nor, un nucleu consistent de date integre, în mijloc însemnând un cerc periferic de centre de date ale instituțiilor publice: Justiție, Finanțe, Sănătate, Secretariatul General al Guvernului, MAI, care au date proprii la care folosesc și datele comune împreună cu celelalte instituții și care sunt interoperabile. Acesta cred că este lucrul cel mai important. Mai departe, următorul cerc periferic, al platformelor de date care să poată oferi timp rezonabil pentru beneficiari terți, seturi de date. (..) Aici va fi alocarea cea mai consistentă pe definirea acestei arhitecturi. Ăsta e punctul critic. Dacă pe ăsta îl facem greșit, totul va fi greșit mai departe pentru că de el se leagă acele centre de date ale instituțiilor statului pentru că, în esență, întregul ecosistem are nevoie de conectivitate pentru că fără a avea acoperire nu putem avea educație digitală în școli dacă nu avem internet. Nu putem monitoriza mediul dacă nu avem conectivitate, nu putem avea administrație digitală dacă primăriile nu sunt legate. Asta ar fi una dintre condiții", a mai spus ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

Virtual Private Server (VPS) – soluția de la Vodafone care vă permite să configurați mașinile virtuale în funcție de propriile nevoi CITEȘTE ȘI Virtual Private Server (VPS) – soluția de la Vodafone care vă permite să configurați mașinile virtuale în funcție de propriile nevoi

În ceea ce privește Ghișeul.ro, Ciprian Teleman a subliniat că în platformă sunt înscrise doar 400 de primării din cele peste 3.000 de primării.

"Vorbeam cu cei de la Ghișeul.ro. Sunt doar 400 de primării înscrise în platformă. Acoperă 50% din populație, dar doar 400 de primării din 3000 și ceva. Am întrebat care sunt motivele. Unul, la care nu m-aș fi gândit în niciun fel: primăriile, dacă s-ar înscrie în Ghișeul.ro, primarii sau funcționarii de acolo ar pierde contactul cu alegătorii, contactul personal. Nu m-aș fi gândit niciodată că asta poate să fie o barierăD, a subliniat ministrul citat.

Întrebat care ar putea să fie sectoarele economice care sunt potențate de digitalizarea din administrația publică, ministrul Digitalizării consideră că antreprenoriatul va fi "cel mai mare consumator de digitalizare".

Cargus, soluția de servicii personalizate pentru afacerea ta! CITEȘTE ȘI Cargus, soluția de servicii personalizate pentru afacerea ta!

"Antreprenoriatul cred că va fi cel mai mare consumator de digitalizare. Eu vin din mediul privat. Antreprenoriatul la noi s-a dezvoltat în ciuda statului, nu cu ajutorul statului. (...) În business, ca și în administrație, de multe ori managerii își încurcă oamenii, îi împiedică să genereze valoare. Asta ar trebui să facă statul, să nu-și mai împiedice antreprenorii să creeze valoare și, mai mult decât atât, să-i ajute prin instrumente digitale. Vedem administrațiile fiscale, consumul ăsta de timp, de a te plimba de la Ana la Caiafa - acel timp ar putea fi transformat în valoare economică dacă antreprenorii l-ar putea folosi pentru business-urile lor. Acolo cred că va fi cea mai mare creștere. Vorbim aici de fapt ce ar trebui să fie cea mai consistentă parte a unei economii, ori la noi e încă subredă, încă cu picioare subțiri. Acolo văd cel mai puternic impact", a mai spus ministrul.

Potrivit acestuia, de la Ministerul Digitalizării procesul de transformare digitală se vede cu o perspectivă de zece ani în care se vor observa "efectele unor schimbări de paradigmă".

Gartner Magic Quadrant 2021: Ericsson, lider în infrastructura de rețea 5G CITEȘTE ȘI Gartner Magic Quadrant 2021: Ericsson, lider în infrastructura de rețea 5G

"În ziua de azi se generează cantități uriașe de date care practic nu sunt valorificate apoi, felul în care ne raportăm la utilizatorul nostru final care este cetățeanul. Modul clasic de comunicare pe care îl practică administrația este să gândească o comunicare către un singur individ. În ziua de astăzi indivizii sunt super interconectați și, când te adresezi unui om, de fapt te adresezi tuturor cercurilor din care el face parte și a părinților de la școală - și a colegilor de la serviciu - pentru că acum comunicarea este foarte rapidă. Statul ar trebui să-și redefinească modul în care comunică. Apoi, despre faptul în care percepem valoarea: vedeți că valoarea unui produs se degradează de la o săptămână la alta. Mediul privat e tot timpul atent la utilizatori și corectează. Noi avem aplicații guvernamentale de zece ani de care nu s-a atins nimeni. Noi așa vedem transformarea digitală: transformarea unor paradigme și în noul Minister al Digitalizării vom avea o direcție de politici care să țintească exact aceste schimbări de paradigmă. Tehnologia este suportul acestor lucruri, dar încercăm să vedem lucrurile un pic mai departe, adică să putem oferi suport și pentru această educație digitală, fără de care n-o să avem adopție", a mai spus ministrul Digitalizării. 

viewscnt
Afla mai multe despre
ministrul digitalizării
ciprian teleman