Microsoft va continua să investească peste 1 miliard de dolari anual în securitate cibernetică

Microsoft va continua să investească peste 1 miliard de dolari anual în securitate cibernetică
Profit.ro
Profit.ro
scris 26 ian 2017

Microsoft va continua să investească peste 1 miliard de dolari anual pentru cercetare și dezvoltare în domeniul securității cibernetice, a declarat videpreședintele pentru securitate al grupului, Bharat Shah, transmite Reuters.

Suma nu include achizițiile pe care Microsoft le-ar putea face pe acest segment, a explicat Shah, la conferința BlueHat pe tema securității cibernetice organizată de companie la Tel Aviv, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

”Pe măsură ce tot mai mulți oameni folosesc sistemul cloud, cheltuielile trebuie să crească”, a spus Shah.

În urmă cu 2-3 ani, numărul tentativelor de atacuri cibernetice era de 20.000 pe săptămână, dar a crescut în prezent la 600.000-700.000, potrivit datelor Microsoft.

Cunoscută de mult timp pentru softul Windows, Microsoft și-a transferat atenția pe segmentul serviciilor cloud, unde concurează cu Amazon.com.

În octombrie, compania a anunțat că vânzările trimestriale pentru serviciul cloud Azure, folosit de companii pentru găzduirea site-urilor, aplicațiilor sau datelor, au crescut cu 116%.

De cât trafic are nevoie un canal românesc de YouTube pentru a câștiga 1.000 de euro CITEȘTE ȘI De cât trafic are nevoie un canal românesc de YouTube pentru a câștiga 1.000 de euro

În afară de investițiile în securitate internă, Microsoft a cumpărat trei firme de securitate în mai puțin de doi ani, toate în Israel, startup-ul Aorato, firma de securitate cloud Adallom și Secure Islands, a cărei tehnologie de protejare a datelor a fost integrată în serviciul cloud Azure Information Protection.

Detaliile financiare ale acestor tranzacții nu au fost făcute publice.

viewscnt
Afla mai multe despre
microsoft
securitate cibernetica