Microsoft România anunță numirea lui Daniel Rusen în rolul de Director de Marketing și Operațiuni, anterior acesta conducând echipa de soluții de business integrate în Cloud din poziția de Business Group Lead.
Daniel Rusen s-a alăturat Microsoft România în anul 2011 ca Product Marketing Manager.
Absolvent al Insitutului Politehnic București, Daniel Rusen are o experiență de afaceri de 17 ani în domeniul telecomunicațiilor și IT.
Microsoft a deschis primul birou în România în 1996 și este unul dintre cei mai mari jucători de pe piața soluțiilor software și cloud globală și locală, având peste 1.700 de angajați în București și Timișoara, fiind în același timp și principalul hub de suport tehnologic al regiunii.