Microsoft ratează obiectivul ca în iunie 2018 să ajungă la 1 miliard dispozitive cu Windows 10

Microsoft ratează obiectivul ca în iunie 2018 să ajungă la 1 miliard dispozitive cu Windows 10
scris 16 iul 2016

Microsoft nu va îndeplini obiectivul ca în iunie 2018 să ajungă la 1 miliard de dispozitive care să funcționeze cu sistemul de operare Windows 10, din cauza deciziei de a renunța la fabricarea de smartphone-uri care ar fi urmat să aibă instalat acest sistem de operare, relatează MarketWatch.

Compania nu a propus o nouă dată pentru a atinge ținta de 1 miliard de dispozitive cu sistemul Windows 10, conform news.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Microsoft a stabilit obiectvul înainte de lansarea celei mai recente versiuni a sistemului său de operare, vara trecută.

În luna mai, Microsoft a anunțat că va concedia 1.850 de angajați și va înregistra costuri de circa 950 de milioane de dolari la divizia de smartphone-uri. Măsurile fac parte din inversarea achiziției din 2014 a diviziei de telefoane a Nokia, prin care compania americană dorea să își asigure o poziție pe piața telefoanelor, strategie care nu s-a materializat.

Adoptarea Windows 10 a avut loc într-un ritm record comparativ cu versiunile anterioare. În iunie, Microsoft a anunțat că peste 350 de milioane de dispozitive funcționează cu acest sistem de operare, iar adoptarea acestuia a urcat cu 16,7% de la începutul lunii mai.

Chiar și așa, Microsoft va avea nevoie de de o rată mai ridicată de creștere, de circa 19%, pentru a-și îndeplini obiectivul.

”Au făcut o mică greșeală prin aruncarea pe piață a cifrei, invitând pe toată lumea să o urmărească”, a spus J.P. Gownder, analist la Forrester Research.

Gownder consideră că Microsoft va atinge ținta de 1 miliard de dispozitive care funcționează cu Windows 10, dar nu înainte de 2020.

viewscnt
Afla mai multe despre
microsoft
windows