Microsoft oferă reduceri pentru “pirați”

Microsoft oferă reduceri pentru “pirați”
scris 13 dec 2021

Utilizatorii versiunilor piratate de Microsoft Office primesc reduceri pentru cumpărarea licențelor Microsoft 365.

În loc să-i mai sperie cu mesaje privind ilegalitatea piratării software, Microsoft încearcă, mai nou, să convingă utilizatorii versiunilor piratate de Office să cumpere abonamente lunare la prețuri mai mici.

Urmărește-ne și pe Google News

Interfața grafică a programelor din suita Microsoft Office folosite fără licență a început să afișeze un mesaj prin care utilizatorii sunt încurajați să achiziționeze o licență Microsoft 365 cu 50% reducere în primul an.

Viitoarea cască Apple de realitate augmentată ar putea fi folosită prin gesturi CITEȘTE ȘI Viitoarea cască Apple de realitate augmentată ar putea fi folosită prin gesturi

Astfel, un “pirat” ar putea plăti 35 de dolari pentru primul an de abonament la Microsoft 365 Personal sau 50 de dolari pentru Microsoft 365 Family.

Cele două tipuri de abonamente aduc acces la programele Word, Excel, PowerPoint și OneNote, alături de 1TB sau până la 6TB spațiu de stocare OneDrive.

Oferta este valabilă doar pentru subscripțiile Microsoft 365, nu și pentru suita de sine stătătoare Office, întrucât Microsoft încearcă să convingă cât mai mulți clienți, inclusiv pirații, să plătească abonamente anuale în locul unui preț de achiziție unic.

viewscnt
Afla mai multe despre
microsoft
office
piraterie