Microsoft a concediat 1.000 de angajați, poate fi un nou val de restructurări

Microsoft a concediat 1.000 de angajați, poate fi un nou val de restructurări
scris 23 oct 2015

Microsoft a concediat, miercuri, aproximativ 1.000 de angajați, ca parte a unui program de reducere a costurilor, potrivit unor surse apropiate situației, citate de New York Times.

Angajații disponibilizați săptămâna aceasta reprezintă doar 1% din personalul companiei IT la nivel global, dar concedierile de miercuri ar putea marca începutul unui al doilea val de restructurări, după desființarea a 18.000 de locuri de muncă anul trecut.

Urmărește-ne și pe Google News

Persoanele concediate anul trecut erau, în mare parte, angajați ai Nokia, companie cumpărată de Microsoft în 2013.

Microsoft ar putea adopta în continuare astfel de măsuri, având în vedere că, în vară, gigantul IT a anunțat că intenționează să concedieze 7.800 de angajați.

Tot vara aceasta, Microsoft a anunțat reevaluarea în scădere a fondului comercial la divizia de telefoane Nokia cu 7,6 miliarde de dolari.

Compania americană a anunțat, joi, rezultatele financiare pentru primul trimestru din anul fiscal 2016 (trimestrul trei din anul calendaristic 2015). Astfel, profitul pe acțiune a fost în creștere, în pofida faptului că veniturile s-au redus cu 12%, la 20,38 miliarde de dolari, pe fondul scăderii vânzărilor de smartphone-uri și licențe pentru sisteme de operare. Cloud computing a fost, totuși, unul dintre segmentele pe care Microsoft a obținut o creștere a veniturilor.

Microsoft a lansat recent noul sistem de operare, Windows 10, la care utilizatorii unor versiuni mai vechi de Windows pot trece în mod gratuit.

Windows 10 era instalat pe 6,63% din calculatoarele personale la nivel mondial, la numai două luni de la lansarea sa, pe 29 iulie.

Luna aceasta, Microsoft a lansat primul laptop produs de companie, numit Surface Book, cu ajutorul căruia speră să atragă utilizatorii către cloud computing. Dispozitivul este văzut ca un competitor pentru MacBook Pro, reprezentanții Microsoft susținând că Surface Book este de două ori mai rapid decât acesta.

 

 

 

 

 

viewscnt
Afla mai multe despre
microsoft
concediat
concedieri
angajați
nokia
costuri