LinkedIn și X vor suporta logarea fără parolă

LinkedIn și X vor suporta logarea fără parolă
scris 5 sep 2023

Două dintre cele mai importante platformei online, X și LinkedIn, lucrează la integrarea suportului pentru passkeys, care va facilita logarea utilizatorilor fără parolă.

În codul paginilor web al platformelor LinkedIn și X au fost descoperite indicii care arată că acestea lucrează deja la integrarea tehnologiei passkeys.

Urmărește-ne și pe Google News

Susținută de Google, Apple, Microsoft și alte mari companii, tehnologia passkeys vine să ia locul tradiționalei înregistrări pe bază de parolă, promițând o mai bună securitate și mai multă conveniență pentru utilizatori.

Apple, Nvidia, Alphabet și AMD, între companiile care investesc în oferta publică inițială a dezvoltatorului de cipuri ARM CITEȘTE ȘI Apple, Nvidia, Alphabet și AMD, între companiile care investesc în oferta publică inițială a dezvoltatorului de cipuri ARM

Deja site-urile Apple și Google, alături de multe alte servicii și aplicații terțe, permit logarea fără parolă, iar Microsoft lucrează (în ritmul propriu) la implementarea aceleiași tehnologii.

Tehnologia passkeys folosește două chei unice, una privată, cealaltă publică, pentru identificarea și autentificarea automată a utilizatorilor. În locul parolelor, utilizatorii sunt recunoscuți biometric.

Pe iPhone, de exemplu, înregistrarea pe o platformă cu suport pentru passkeys înseamnă că utilizatorul, în loc să mai memoreze și să tasteze o parolă, nu trebuie decât să se autentifice cu Face ID (recunoaștere facială).

Adoptarea acestei tehnologii de două mari platforme online, cum sunt LinkedIn și X, arată că înlocuirea definitivă a parolelor cu tehnologiile biometrice de autentificare este doar o chestiune de timp.

viewscnt
Afla mai multe despre
linkedin
x
passkeys