Grupul sud-coreean LG Electronics intenționează să mute liniile de producție a smartphone-urilor din Coreea de Sud în Vietnam, în încercarea de a reduce costurile la divizia sa de dispozitive mobile, transmite Yonhap.
Citând o sursă care a dorit să își păstreze anonimatul, Yonhap susține că LG Electronics va opri gradual producția la uzina de la Pyeongtaek, în zona de sud a capitalei Seul, până la finele acestui an, urmând ca linia de producție să fie transferată la Hai Phong, un oraș din nordul Vietnamului, unde o companie afiliată LG are deja o uzină, scrie Agerpres.
LG Electronics produce smartphone în Coreea de Sud, Vietnam, Brazilia. India și China. Uzina din Coreea de Sud produce în principal modele premium, fiind responsabilă pentru 10-20% din producția totală de smartphone a LG.