iPad va primi îmbunătățiri în ceea ce privește lucrul cu mai multe ferestre

iPad va primi îmbunătățiri în ceea ce privește lucrul cu mai multe ferestre
scris 3 iun 2022

Multitasking-ul va fi unul din principalele aspecte îmbunătățite de iPadOS 16, noua versiune a sistemului de operare pentru tabletele Apple, care va fi lansată în toamnă.

Apple va îmbunătăți anul acesta modul în care tabletele iPad lucrează cu mai multe ferestre, așa numitul multitasking, scrie Bloomberg. Acesta, în ciuda faptului că Apple spune că iPad rivalizează cu PC-urile, este considerat punctul slab al tabletelor, fiind frecvent criticat.

Urmărește-ne și pe Google News

Bloomberg nu spune concret ce funcționalități vor fi adăugate, ci doar că interfața pentru multitasking va fi modificată și că ferestrele aplicațiilor vor putea fi redimensionate.

Apple mută o parte din producția de iPad în Vietnam CITEȘTE ȘI Apple mută o parte din producția de iPad în Vietnam

O nouă interfață pentru multitasking înseamnă o nouă modalitate de a schimba între aplicații. Cum va arăta concret noua interfață, este posibil să se vadă la WWDC 2022.

Conferința anuală dedicată de Apple dezvoltatorilor va începe pe 6 iunie. De regulă, la WWDC Apple prezintă câteva dintre noutățile pe care noile versiuni ale sistemelor sale de operare le aduc.

În cazul iPad, nevoia unui sistem de îmbunătățit de multitasking este mai evidentă pe tabletele cu ecrane mari, precum iPad Pro, acolo unde există mai mult spațiu pentru gestionarea ferestrelor și unde utilizatorii sunt mai înclinați către partea de productivitate, decât multimedia.

viewscnt
Afla mai multe despre
apple
ipad
ipados 16
ipados 16