Autoritatea de reglementare antitrust din India a ordonat o investigație asupra Google, după ce compania a fost acuzată de dezvoltatorii locali de aplicații de aplicarea nedreaptă și discriminatorie a regulilor.
La baza investigației stă decizia Google de luna trecută de a elimina din Play Store peste 100 de aplicații, despre care a spus că nu au respectat politicile privind plățile.
Ulterior, Google a restaurat aplicațiile eliminate, dar le-a impus dezvoltatorilor să respecte regulile privind plățile din Play Store.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
În urma acestor evenimente, dezvoltatorii s-au plâns la autoritatea de reglementare antitrust din India, exprimându-și îngrijorarea cu privire la ceea ce numesc practici neloiale ale Google.
Autoritatea a ordonat o investigație care trebuie să se încheie în cel mult 60 de zile, spunând că Google pare să fi încălcat mai multe prevederi legale.
„Prețul perceput de Google pare a fi nedrept în sine„ se arară în ordinul de 21 de pagini al autorității de reglementare, cu referire la comisionul de până la 30% pe care Google îl oprește din tranzacții.
Nu este pentru prima oară când Google este pedepsit în India pentru practicile sale. În 2022, gigantul american a fost amendat de două ori cu 162 respectiv 113 milioane de dolari pentru abuz de poziție de dominantă în cazul Android și Play Store.