IDC: Piața smartphone-urilor va scădea cu peste 10% în prima jumătate a anului

IDC: Piața smartphone-urilor va scădea cu peste 10% în prima jumătate a anului
scris 4 mar 2020

Coronavirusul va lovi puternic livrările de smartphone-uri din prima parte a anului și va duce la scăderea pe tot anul a acestei pieței, anulând potențialul de creștere dat de 5G.

Compania de cercetare IDC a emis o estimare sumbră pentru piața smartphone-urilor în 2020. Aceasta va scădea anul acesta, iar cele mai pesimiste estimări sunt legate de prima jumătate a acestui an.

Urmărește-ne și pe Google News

Se așteaptă ca în prima parte a anului să se înregistreze un declin de 10,6%. Pe întreg anul, după o așteptată revenire în a doua parte, piața se va contracta cu 2,3%.

ANCOM amână din nou licitația pentru tehnologia 5G. Acum, până la sfârșitul trimestrului III CITEȘTE ȘI ANCOM amână din nou licitația pentru tehnologia 5G. Acum, până la sfârșitul trimestrului III

Previziunile inițiale, făcute anul trecut, vorbeau despre o creștere în 2020. Însă, asta se întâmpla înainte de apariția coronavirusului.

Coronavirusul a determinat mare parte din producătorii de telefoane și componente să-și trimită angajații acasă, ceea ce a redus semnificativ producția și capacitatea de livrare.

Cel mai tare va fi lovită piața chineză, unde se așteaptă o scădere de 40% față de anul trecut în perioada ianuarie - martie.

O revenire la normal a situației este așteptată abia în al treilea trimestru al anului, însă atunci va fi prea târziu pentru redresarea pe întregul an.

Pentru 2021, IDC prevede o creștere de 6% a pieței, la care aportul principal îl vor aduce smartphone-urile cu 5G.

viewscnt
Afla mai multe despre
smartphone
5g
coronavirus